Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că manifestaţia organizată sâmbătă de social-democraţi în Piaţa Victoriei a fost “mitingul mic”, iar următorul va fi “uriaş” şi va fi organizat în altă parte, pentru că în Piaţa Victoriei nu va fi loc suficient, titrează News.ro.
El a spus că prin acest miting PSD a vrut să protesteze puternic faţă de “acest sistem odios pe care îl gestionează o mână mai mare de securişti, patronaţi de preşedintele Klaus Iohannis”.
“A fost o emoţie puternică în Piaţă, nu pot spune că a fost o emoţie pozitivă, a fost o descărcare a celor din Piaţă. Noi am făcut mitingul ăsta din mai multe motive: de a protesta puternic împotriva acestui sistem odios pe care îl gestionează o mână mai mare de securişti, patronaţi de Iohannis prin uneltele pe care le au, şefii parchetelor, ofiţeri din servicii şi toate portocalele care încep să iasă la iveală. Un alt motiv a fost faptul că am fost provocaţi. Nu te poţi aştepta că PSD, cel mai mare partid din Europa, să-l ameninţi de o lună şi jumătate, să-l jigneşti, să-l insulţi şi să nu reacţioneze”, a declarat liderul PSD.
El a spus că mitingul de sâmbătă seară a fost “mitingul mic” şi că va urma “mitingul uriaş”.
“Ăsta a fost mitingul mic. Următorul va fi uriaş, într-o altă locaţie, pentru că în Piaţa Victoriei nu are loc. Au făcut un miting pe care l-au photoshopat, au aruncat în presă sute de mii. Le-am arătat noi ce înseamnă sute de mii. Al treilea motiv – toţi cei care au fost în Piaţă aseară să afle ce sume uriaşe a cheltuit acest stat paralel pe interceptări. Niciun Guvern normal la cap, Parlament normal la cap, nu poate aloca sume mai mari serviciilor în condiţiile în care aflăm că alocăm sume mai mari decât orice altă ţară”, a mai afirmat Dragnea.
Peste 150.000 de persoane venite din toată ţara au participat sâmbătă la mitingul PSD “împotriva abuzurilor” organizat în Piaţa Victoriei din Capitală.