Traian Băsescu a criticat în termeni extremi de duri discursul pe care Liviu Dragnea l-a rostit în fața simpatizanților PSD sosiți la București pentru miting. Fostul șef al statului îl prezintă pe președintele PSD ca pe un politician care a beneficiat din plin de sprijinul persoanelor împotriva cărora acuma incită populația. Băsescu a catalogat discursul drept unul “tixit de perfidie şi minciună”.
Traian Băsescu a criticat în termeni extremi de duri discursul rostit de președintele PSD la mitingul pe care partidul l-a organizat în Capitală. Fostul șef al statului a precizat că Liviu Dragnea a fost unul dintre politicienii care susținut persoanele împotriva cărora incită acum votanții PSD care, spune Băsescu, sunt niște “naivi aduşi > din toată ţara.”
„Este greu să găseşti un individ cu un caracter mai mizerabil decât Dragnea. La mitingul de sâmbătă din Piaţa Victoriei, înfiera cu mânie proletară, în faţa a cca 100.000 de naivi aduşi „pe tabel de prezenţă” din toată ţara, „ statul paralel”. Îmbogăţitul peste noapte din Teleorman a uitat să le spună naivilor din Piaţa Victoriei că în perioada 2010 – 2014, de două ori pe săptămână, se întâlnea în vilele SRI, K2 şi T14, cu exponenţii „statului paralel” , Maior, Koveşi, Coldea, Ponta (alt caracter) , Dâncu, şi puneau ţara la cale legat de dosare şi arestări, mai ales după mai 2012 când Ponta (alt mare caracter ) a devenit premier. Oare de ce nu o fi povestit Dragnea, naivilor din piaţă, cum îi mângâia ghipsul şi îi oferea şorici de porc proaspăt adus din Teleorman şi pârjolit la T14, Laurei Codruţa Koveşi ? Oare cum ar fi primit naivii din piaţă vestea că Dragnea a fost unul din susţinătorii doamnei Koveşi la nominalizarea ca Procuror Şef DNA a doamnei Koveşi în 2013. Dar despre susţinerea publică dată renominalizării doamnei Koveşi de către Iohannis în 2016 ? Sau poate naivii din piaţă ar fi vrut şi ei un pahar cu vin roşu scump din sticlele pe care i le cărai lui Coldea ?,” a scris fostul președinte pe pagina sa de Facebook.
Băsescu s-a arătat enervat mai ales de faptul că Dragnea, pe scena din Piața Victoriei, l-a făcut responsabil de crearea “statului paralel”. ]n acest sens, spune fostul președinte, discursul lui Dragnea a fost unul “tixit de perfidie și minciună”.
“Şi ce să vezi ? În epocalul discurs, tixit de perfidie şi minciună, lui Dragnea îi dă prin cap să spună că Băsescu a creat „statul paralel”.
În regulă, o să fiu oricând de acord că timp de 10 ani, unul din obiectivele mele a fost consolidarea instituţiilor statului . Că uneori aceste instituţii au făcut abuzuri grave, pentru care procurori şi judecători trebuie să răspundă, iarăşi sunt de acord. Că trebuiesc modificate legi pentru ca abuzurile să nu mai fie posibile, este un alt lucru pe care îl susţin. Dar dacă eu am creat „statul paralel” pe care Dragnea vrea să-l distrugă sau să-l supună, este cert că tot Dragnea este cel care a lins cu sârg pe toţi şefii instituţiile „statului paralel” pe care azi îi acuză.
Concluzie despre „statul paralel”? Eu l-am făcut iar Dragnea l-a lins,” a mai scris Băsescu.
Băsescu reamintește și de faptul că social-democrații nu folosesc sintagma “stat paralel” așa cum a fost ea definită de politologi.
“PS – sintagma „stat paralel” nu are nici o acoperire în realitate. Este vorba însă despre procurori, judecători, şefi ai unor instituţii de forţă, protocoale secrete, dosare penale selective etc, iar aici este vorba despre calitatea unor oameni care trebuie să răspundă în faţa legii pentru abuzurile lor şi nu despre instituţii, care, încontinuare trebuiesc consolidate şi nu distruse,” conchide fostul președinte.