Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a îndemnat marţi Statele Unite să înceteze imediat să despartă copiii de părinţii lor arestaţi imediat după ce au trecut în mod clandestin frontiera cu Mexicul, o politică a administraţiei lui Donald Trump care provoacă îngrijorare în ţară, relatează AFP.
”Statele Unite este necesar să pună imediat capăt acestei practici”, a declarat o purtătoare de cuvânt a UNHCR, Ravina Shamdasani, într-o conferinţă de presă, titrează News.ro.
Despărţirea familiilor şi încarcerarea copiilor este o ”încălcare gravă a drepturilor copilului”, a subliniat ea.
”Copiii ar trebui să nu fie niciodată arestaţi din cauza statutului lor sau al părinţilor lor de migranţi. Încarcerarea nu este niciodată în cel mai bun interes al copilului şi contituie întotdeauna o încălcare a drepturilor copilului”, a denunţat UNHCR într-un comunicat, potrivit The Associated Press.
Practica despărţirii familiilor constituie o ingerinţă ”arbitrară şi ilegală” în viaţa familiei, a denunţat Shamdasani politica americană a ”toleranţei zero” faţă de migraţia la frontiera cu Mexicul.