Priveghi cu lumânări la Hong Kong, în amintirea reprimării mişcării studenţeşti în Piaţa Tiananmen

Vocea.biz / 05.06.2018
Priveghi cu lumânări la Hong Kong, în amintirea reprimării mişcării studenţeşti în Piaţa Tiananmen

Mii de persoane s-au adunat luni, la Hong Kong, la un priveghi anual cu lumânări în amintirea reprimării ”Primăverii de la Beijing”, în urmă cu 29 de ani, o manifestaţie care nu se bucură de o prea mare popularitate în rândul tinerilor activişti în favoarea democraţiei din acest teritoriu, relatează AFP.

Această manifestaţie are loc anual, din 1990, în Victoria Park, în centrul Hong Kongului, în memoria reprimării de la 4 iunie 1989 cu militari şi blindate chineze a mişcării studenţilor, care ocupau de o lună şi jumătatea Piaţa Tiananmen, în centrul Beijingului, cerând o deschidere democratică a regimului comunist, titrează News.ro.

Organizat în mod tradiţional de o mişcare de susţinere a democraţiei în China, acest priveghi nu se mai bucură de succes în rândul noilor generaţii de activişti în favoarea democraţiei de la Hong Kong. Unii o boicotează de trei ani.

După ”mişcarea umbrelelor” – manifestaţii în masă care au avut loc la Hong Kong în 2014 care au cerut, în zadar, reforme politice – aceşti tineri activişti tind să se concentreze asupra situaţiei în fosta colonie britanică şi să respingă orice asociere cu China. Unii revendică independenţa.

”Progresele democraţiei în China sunt cu adevărat încete, sunt aproape fără speranţă”, a declarat săptămâna trecută preşedintele sindicatului studenţilor de la Universitatea din Hong Kong, Wong Ching-fung.

El a apreciat că mişcarea în favoarea libertăţilor la Hong Kong are mai multe şanse de reuşită dacă luptă singură, fără să lege de cauza sa pe cea a democraţiei în China, în general.

Doar 56% dintre locuitorii Hong Kongului consideră în prezent că teritoriul lor poartă ”responsabilitatea de a exercita presiuni în vederea dezvoltării democratice a Chinei” – un procent care se erodează an de an -, în timp ce 31% sunt de părerea opusă, potrivit unui sondaj recent.

Cu toate acestea, la priveghiul din Victoria Park continuă să se adune o mulţime importantă.

”Dacă nu vorbim despre acest lucru, iar dacă tinerele generaşii nu-l vor şti, amintirea lui 4 iunie se va estompa în scurt timp”, spune Karen Hung, o profesoară, în vârstă de 38 de ani.

”Dacă eu voi fi ultima persoană care vine, voi veni”, a declarat la rândul Sammy Au, în vârstă de 71 de ani, care consideră că priveghiul nu este atât o manifestaţie în favoarea democraţiei, cât un omagiu adus numeroşilor studenţi ucişi în Piaţa Tiananmen în 1989.

Citește și...