Un bărbat din Giurgiu a furat o maşină dintr-o benzinărie, după ce a ameninţat şoferul şi un pasager cu un cuţit. Echipajele de poliţie plecate în urmărire au reuşit să oprească maşina abia după ce au tras şase focuri în pneuri. Bărbatul a fost arestat şi este cercetat, printre altele, pentru tâlhărie calificată, transmite News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Giurgiu, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat din municipiul Zimnicea, judeţul Teleorman, că sub ameninţarea unui cuţit i-a fost sustras autoturismul dintr-o staţie de carburanţi, din municipiul Giurgiu.
”Imediat după preluarea apelului au fost alertate echipajele din teren iar autoturismul sustras a fost identificat de poliţiştii aflaţi în serviciu pe Drumul Naţional 61, care au efectuat semnale regulamentare de oprire ce au fost ignorate de către conducătorul auto. Poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia iar în localitatea Bucşani au executat şase focuri de armă în pneurile autoturismului, forţându-l să oprească în localitatea Dealu, judeţul Giurgiu, unde s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea conducătorului auto”, anunţă poliţiştii.
Potrivit acestora, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a refuzat să fie condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani din municipiul Giurgiu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi profitând de faptul că proprietarul a plecat de lângă maşina aflată în staţia de carburanţi a determinat o persoană ce se afla în calitate de pasager în autoturism să coboare sub ameninţarea unui cuţit,
În momentul în care a vrut să plece, a fost întâmpinat de proprietarul maşinii, pe care de asemenea l-a ameninţat, după care a fugit cu autoturismul.
În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Giurgiu şi s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.