Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului României, consideră că rganizarea unui referendum în urma deciziei Curţii Contituţionale a României (CCR) este “o instigare la nerespectarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii”.
“Nu se poate aşa ceva”, a spus Tăriceanu la Digi 24, referindu-se la faptul că nu se pot schimba prin referendum decizii sau prevederi constituţionale care nu convin.
Potrivit News.ro, întrebat ce părere are despre ideea organizării unui referendum, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a auzit în ultima perioadă doar idei ”elucubrante” din partea PNL.
”Practic, este o instigare la nerespectarea Constituţiei şi a deziciilor Curţii. Adică, ce să facem? Să învingem decizia Curţii cu un referendum. Până la urmă, aşa aş putea să traduc: haideţi să nu mai fim o democraţie parlamentară şi să trecem la un sistem de democraţie referendară, adoptăm prin referendum o serie de decizii. Nu se poate aşa ceva”, a spus Tăriceanu.
Acesta a afirmat că ”asta duce către ideea regimurilor totalitare”.
”Nu cred că aceasta este modalitatea, dacă nu ne convine o decizie, nu ne convine o prevedere constituţională care trebuie aplicată atunci încercăm să schimbăm”, a mai declarat Tăriceanu.
Acesta afirmă că prin legile justiţiei s-a încercat şi s-a reuşit scoaterea politicului din sfera justiţiei.
”Numai că, de fiecare dată, în loc să te aştepţi la o reacţie pozitivă, sunt reacţii negative”, a mai spus preşedintele Senatului.
Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei.
Mai mulţi politicieni, printre care fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Dacian Cioloş, au vorbit despre necesitatea organizării unui referendum în această situaţie.