Generalul nord-coreean de rang înalt Kim Yong Chol, pe punctul de a efectua o vizită extrem de rară în SUA

Vocea.biz / 29.05.2018
Generalul nord-coreean de rang înalt Kim Yong Chol, pe punctul de a efectua o vizită extrem de rară în SUA

Unul dintre generalii nord-coreeni de cel mai înalt rang se pregăteşte să efectueze o vizită – extrem de rară – în Statele Unite, scrie agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, în contextul în care Washingtonul şi Phenianul pregătesc un summit istoric, relatează AFP.

Generalul Kim Yong Chol a sosit marţi pe aeroportul din Beijing, într-o escală înainte să plece miercuri în Statele Unite, precizează agenţia citând surse diplomatice, titrează News.ro.

Ofiţerul de rang înalt urmează să se întâlnească cu oficiali chinezi, într-un context de schimburi diplomatice intense, odată cu apropierea summitului între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, prevăzut pe 12 iunie în Singapore.

O echipă de diplomaţi americani condusă de ambasadorul Statelor Unite în Filipine Sung Kim s-a întâlnit duminică cu reprezentanţi nord-coreeni la Panmunjom, în Zona Demilitarizată (DMZ) care desparte cele două Corei.

Departamentul de Stat a mai anunţat că altă delegaţie americană s-a dus în Singapore în vederea pregătirii logistice a summitului.

Potrivit lui Chung Sung-yoon, un expert de la Institutul Coreei pentru Unificare Naţională, Kim Yong Chol va fi oficialul nord-coreean de cel mai înalt rang care va pune piciorul pe pământ american după viceamiralul Jo Myong Rok, care s-a întâlnit în 2000 cu fostul preşedinte Bill Clinton.

Un veteran al Războiului din Coreea (1950-1953), Jo a fost, până la decesul său în 2010, la vârsta de 82 de ani, unul dintre personajele cele mai puternice ale regimului stalinist.

Generalul Kim Yong Chol este, la rândul său, foarte apropiat de Kim Jong Un, el jucând un rol de prim-plan în evenimentele diplomatice care au marcat ”destinderea” apărută în ianuarie în peninsula coreeană.

El era aşezat cu un rând în spatele fiicei lui Donald Trump, Ivanka, care este totodată o consilieră a Casei Albe, la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Pyeongchang, în Coreea de Sud. Însă cei doi reprezentanţi nu au avut, atunci, contacte directe.

El l-a însoţit pe Kim Jong Un în recentele sale vizite în China şi a discutat cu secretarul de Stat american Mike Pompeo atunci când acesta s-a dus la Phenian.

”Omologul oficial al lui Kim Yong Chol este domnul Pompeo, dar el probabil va încerca să se întâlnească cu (consilierul pe probleme de securitate naţională John Bolton şi chiar cu trump dacă va fi pozibil”, a apreciat Chung Sung-yoon.

Generalul Kim – al cărui titlu oficial este de vicepreşedinte al Comitetului Central al Paritdului Muncitorilor din Coreea – este o figură foarte controversată în Coreea de Sud.

El este acuzat că a fost ”creierul” torpilării în 2010 a corvetei Cheonan, în care au fost ucişi 46 de marinari.

Coreea de Nord dezminte că ar fi jucat vreun rol în acest atac.

Citește și...