Vladimir Putin a declarat vineri că nu va mai efectua două mandate de preşedinte unul după altul, aşa cum îi permite Constituţia rusă, sugerând astfel că – în contextul în care actualul mandat este al doilea consecutiv – va părăsi postul de la Kremlin în 2024, relatează Reuters conform News.ro.
Putin a efectuat deja două mandate consecutive, de patru ani fiecare, din 2000 în 2008, după care i-a cedat locul lui Dmitri Medvedev, iar în perioada 2008-2012 a fost premier.
Liderul de la Kremlin a făcut aceste declaraţii în faţa presei, la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg (SPEIF), o declaraţie transmisă pe postul televiziunii de stat.
Ele nu constituie însă o surpriză şi nu înseamnă neapărat că va renunţa la putere peste şase ani.
”Eu m-am supus întotdeauna în mod strict Constituţiei şi numai Constituţiei Federaţiei ruse”, a răspuns şeful statului rus când a fost întrebat dacă şi când va pleca din funcţie.
”În Constituţie scrie clar că nimeni nu poate efectua mai multe de două mandate consecutiv. (…). Intenţionez să să supun acestei reguli”, a dat el asigurări.
Putin a fost reales triumfător în martie, în al patrulea mandat, extins la şase ani, până în 2024 – ceea ce-l va transforma în cel mai longeviv lider de pe vremea fostului dictator sovietic Iosif Stalin.