BBC: Avocatul lui Trump Michael Cohen, plătit de Ucraina să aranjeze discuţii la Casa Albă

Vocea.biz / 24.05.2018
BBC: Avocatul lui Trump Michael Cohen, plătit de Ucraina să aranjeze discuţii la Casa Albă

Avocatul personal al lui Donald Trump Michael Cohen ar fi primit o plată secretă în valoare de cel puţin 400.000 de dolari, pentru a mijloci negocieri între preşedintele ucrainean Petro Poroenko şi omologul său american, au declarat surse de la Kiev apropiate celor implicaţi pentru Paul Wood de la BBC News.

Plata a fost aranjată de intermediari care au acţionat din partea lui Poroşenko, potrivit surselor citate, însă Cohen nu s-a înregistrat ca reprezentant al Ucrainei, aşa cum prevede legea americană, titrează News.ro.

Întâlnirea a avut loc la Casa Albă în iunie.

Imediat după ce preşedintele american s-a întors acasă, agenţia ucraineană anticorupţie şi-a oprit ancheta cu privire la fostul director al campaniei lui Trump Paul Manafort.

Un ofiţer de rang înalt din serviciile ucrainene de informaţii din cadrul administraţiei lui Poroşenko a descris ce s-a întâmplat înaintea vizitei la Casa Albă.

Cohen a fost implicat, a declarat el, deoarece lobbyiştii înregitraţi ai Ucrainei şi ambasada sa la Washington nu au putut să-i asigure lui Poroşenko decât o scurtă şedinţă foto cu Trump, iar el avea nevoie de ceva care să fie prezentat ca ”discuţii”.

Potrivit acestui oficial de rang înalt, Poroşenko a decis să deschidă un canal secret cu Trump. Sarcina i-a fost încredinţată unui fost consilier, care i-a cerut ajutorul unui parlamentar ucrainean loial.

Parlamentarul şi-a folosit, la rândul său, contactele într-o asociaţie de binefacere evreiască din statul New York, Chabad of Port Washington. Ea a ajuns într-un final la Michael Cohen, avocatul şi omul de încredere bun la toate al preşedintelui. Cohen a fost plătit cu 400.000 de dolari.

Nimic nu sugerează că Trump a ştiut despre această plată.

O a doua sursă de la Kiev a prezentat aceleaşi detalii, cu excepţia sumei plătite – 600.000 de dolari.

Această versiune este susţinută, de asemenea, de un avocat din Statele Unite care a obţinut detalii despre situaţia financiară a lui Cohen, Michael Avenatti. El o reprezintă pe actriţa porno Stormy Daniels într-o acţiune în justiţie contra lui Trump.

Avenatti a declarat că rapoarte cu privire la activităţi suspecte depuse de banca lui Cohen la Trezoreria americană arată că acesta a primit bani de la ”interese ucrainene”.

BBC scrie că l-a contactat pe Cohen şi pe cei doi ucraineni care ar fi deschis canalul secret de comunicare pentru preşedintele lor şi că toţi trei au negat informaţiile.

Oficialul de rang înalt din cadrul serviciilor ucrainene de informaţii de la Kiev a mai declarat că Michael Cohen a fost ajutat de Felix Sater, un fost gangster condamnat care i-a fost partener de afaceri lui Trump. Avocatul lui Sater a negat şi el acuzaţiile.

Preşedinţia ucraineană a refuzat să comenteze.

Presa a scris în iunie că Poroşenko, în drum către Washington, nu ştia cât timp va petrece cu Trump.

Potrivit programului prezentat de Casa Albă, Poroşenko avea să ”treacă prin” Biroul Oval, în timp ce Trump participa la întâlniri cu personalul.

Acest lucru a fost convenit prin canale oficiale.

Cohen a fost plătit să obţină pentru Poroşenko mai mult de câteva minute de îmbrăţişări şi strângeri de mână, a declarat oficialul de rang înalt. Însă negocierile au continuat până în primele ore ale zilei vizitei.

Partea ucraineană s-a înfuriat, a continuat oficialul, deoarece Cohen a încasat ”sute de mii” de dolari de la ei în contul a ceva ce părea că nu putea oferi.

Până în ultimul moment, preşedintele ucrainean nu a fost sigur că nu avea să sufere o umilire.

”Anturajul lui Poroşenko a fost şocat de cât de murdar a fost tot acest aranjament (cu Cohen)”.

Poroşenko era disperat să se întâlnească cu Trump, după ceea ce s-a întâmplat în campania prezidenţială americană.

În august 2016, The New York Times (NYT) a publicat un document care părea să arate că directorul de campanie al lui Trump Paul Manafort a încasat milioane de dolari de la interese proruse din Ucraina.

Este vorba despre o pagină din ”registrul negru” al Partidului Regiunilor, o formaţiune prorusă care l-a angajat pe Manafort pe când acesta conducea un cabinet de consultanţă politică în Ucraina.

Pagina părea să provină de la Biroul Naţional ucrainean Anticorupţie, care-l ancheta. Manafort a fost nevoit să demisioneze.

Mai multe surse din Ucraina au declarat că Poroşenko a autorizat divulgarea, crezând că Hillary Clinton avea să obţină o victorie în alegeri.

Dacă aşa a fost, scrie BBC, aceasta a fost o greşeală dezastruoasă – Ucraina a susţinut candidatul perdant în alegeri. Indiferent cum a avut loc divulgarea, ea l-a afectat pe Trump, care a obţinut victoria în alegeri.

Ucraina a fost şi rămâne în război cu Rusia şi separatişti proruşi şi nu-şi putea permite să-şi facă un inamic din preşedintele Statelor Unite, comentează postul britanic.

Astfel, Poroşenko a părut uşurat, radiind de bucurie şi aducându-i un omagiu lui Trump în Biroul Oval.

El s-a lăudat că l-a văzut pe noul preşedinte american înaintea omologului lor rus Vladimir Putin. El şi-a catalogat vizita drept o ”vizită substanţială” şi a susţinut o conferinţă de presă triumfătoare în faţa porticului de nord al casei Albe.

La o săptămână după ce s-a întors acasă, la Kiev, Biroul Naţional ucrainean Anticorupţie a anunţat că nu-l mai anchetează pe Manafort.

”La acea vreme”, scrie Paul Wood, autorul acestui material, ”un funcţionar mi-a declarat că Manafort nu a semnat în «registrul negru» că a primit banii. Iar oricum, a continuat el, Manafort este american, iar legea îi permite Biroului să ancheteze numai ucraineni”.

Manafort este acuzat în Statele Unite de conspiraţie împotriva Statelor Unite, conspiraţie în vederea spălării de bani şi nedeclararea unor active străine – toate în legătură cu activitatea sa în Ucraina -, în cadrul anchetei procurorului specual Robert Mueller, în legătură cu care a pledat nevinovat.

El este acuzat de asemenea de fraudă fiscală şi bancară, acuzaţii formulate ulterior de Mueller în statul Virgiania şi respinse de cel vizat.

Cu toate acestea, Kievul nu a încheiat definitiv ancheta cu privire la Manfort. Dosarul a fost predat de Biroul de luptă împotriva corupţiei procurorului general, unde ”zace”.

”Nu s-a dat niciodată un ordin direct să se pună capăt anchetei cu privire la Manafort, dar după modul cum a avansat ancheta noastră este clar ce încearcă să facă superiorii noştri”, a declarat săptămâna trecută, la Kiev, procurorul de caz, Serghei Horbatiuk, pentru Paul Wood.

Niciuna dintre sursele citate nu a declarat pentru BBC că Trump s-a folosit de întâlnirea în Biroul Oval cu Poroşenko să pună capăt anchetei contra lui Manafort. ”Însă, dacă a existat un canal secret, l-a folosit Michael Cohen să le spună ucrainenilor ce se aştepta de la ei?”, scrie Wood. ”Poate că nu avea nevoie”, scrie el.

O sursă de la Kiev a declarat că Poroşenko i-a dat lui Trump ”un cadou” – asigurându-se că Ucraina nu va mai avea alte probe de dat anchetei americane cu privire la o eventuală ”complicitate” a campaniei lui Trump cu Rusia, scrie Wood.

Potrivit altei surse, Poroşenko ştia că dacă ar fi făcut altfel, ”ar fi ca şi cum l-ar fi scuipat pe Trump în faţă”.

Potrivit unui raport al unui membru al comunităţii de informaţii a unei ţări occidentale, echipa lui Poroşenko crede că a încheiat un ”pact de neagresiune” cu Trump.

Evocând surse ”de rang înalt, bine plasate” în domeniul informaţiilor, raportul stabileşte următoarea succesiune de evenimente:

Imediat ce a fost ales Trump, se arată în raport, Ucraina a oprit ”proactiv” ancheta cu privire la Manfort.

Legătura cu Guvernul american a fost mutată de la Biroul Naţional ucrainean Anticorupţie la un consilier de rang înalt din cadrul administraţiei prezidenţiale.

Potrivit raportului, Poroşenko s-a întors de la Washington, iar în august sau septembrie 2017 a decis să pună capăt definitiv cooperării cu agenţiile americane care-l anchetează pe Manafort. El nu a dat un ordin în vederea implementării acestei decizii până în noiembrie 2017.

Ordinul a fost comunicat Guvernului american după vizite programate ale unui consilier de rang înalt al lui Poroşenko în vederea unor întâlniri cu Mueller şi directorul CIA, în noiembrie şi decembrie, au fost anulate.

Potrivit raportului, un ”element al înţelegerii” între Poroşenko şi Trump a fost ca Ucraina să fie de acord să importe cărbune american şi semnarea unui contract în valoare de un miliard de dolari în vederea achiziţionării de trenuri diesel construite în Statele Unite.

Ucraina are o fabrică de locomotive şi mine de cărbune. Aceste tranzacţii pot fi înţelese doar ca o cumpărare de către Poroşenko a susţinerii americane, se arată în raport.

Administraţia Trump a anunţat în martie vânzarea – cu o importanţă simbolică – a 210 rachete antitanc de tip Javelin către Ucraina.

Statele Unite nu au vândut arme Ucrainei în timpul administraţiei Obama.

”O figură binecunoscută la Kiev, care s-a retras din vechiul post în Guvern, mi-a spus că nu i-a plăcut ce s-a întâmplat cu ancheta lui Manafort, dar că Ucraina lupta pentru supravieţuirea sa”, scrie Paul Wood.

”Vreau statul de drept”, a declarat această sursă, ”dar sunt patriot”.

Această sursă a declarat că a păstrat legătura cu foştii subordonaţi şi a auzit multe detalii despre ”canalul secret al lui Cohen”.

El apreciază că dacă ucrainenii ajung să creadă că s-a încheiat un acord corupt cu privire la Manafort, ”acest lucru poate distruge susţinerea faţă de America”.

Serviciul ucrainean de informaţii interne SBU a întocmit un raport secret despre Manafort.

SBU a stabilit că nu există doar un singur ”registru negru”, ci trei, şi că Manafort a fost plătit de Ucraina cu multe milioane de dolari în plus faţă e ceea ce s-a dezvăluit. Manafort a negat orice faptă.

”Această informaţie mi-a fost dată de un poliţist de rang foarte înalt care a văzut raportul. A spus că nu le-a fost transmis americanilor”, scrie Paul Wood.

Citește și...