Directorul proiectului ELI-NP: Laserul de la Măgurele a fost testat. Totul a mers foarte bine

Vocea.biz / 18.05.2018
Directorul proiectului ELI-NP: Laserul de la Măgurele a fost testat. Totul a mers foarte bine

Cel mai puternic laser din lume, de la Măgurele, a fost testat vineri la capacitatea de 3 PetaWatt (PW), iar sistemul a funcţionat foarte bine, urmând ca puterea să fie crescută treptat şi să ajungă la puterea nominală de 10 PW în primul trimestru din 2019, dacă totul va funcţiona fără probleme, a declarat vineri, pentru News.ro, profesorul Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele.

Laserul, o investiţie estimată la 300 de milioane de euro, finanţată din fonduri europene, a fost testat în toamna anului trecut la capacitatea de 1 PW.

Puterea a crescut apoi treptat, ajungându-se în prezent la 3 PW, iar puterea maximă urmează să fie atinsă la începutul anului viitor, a explicat Zamfir.

”Vineri, sistemul a fost testat la capacitatea de 3PW. Totul a funcţionat foarte bine. Vor urma mai multe teste, puterea va creşte treptat. Dacă totul va funcţiona ca până acum, vom testa puterea nominală de 10 PW în primul trimestru din 2019”, a afirmat Zamfir, pentru News.ro.

Laserul va ajuta la descoperirea unor izotopi radioactivi care pot trata cancerul, de exemplu, sau va putea ajuta la identificarea completă a conţinutului butoaielor cu deşeuri radioactive, fără a fi desfăcute, un lucru extrem de dificil în prezent.

Laserul de la Măgurele este considerat cel mai puternic din lume, cu cele mai performante echipamente şi cel mai strălucitor fascicul Gamma.

140 de persoane lucrează în total la acest proiect, din care 120 sunt cercetători români şi străini din întreaga lume, care au venit să lucreze la cel mai mare proiect ştiinţific în care este implicată România.

Citește și...