Donald Trump i-a avertizat extrem de dur pe membrii echipei sale care se află la originea unor divulgări în presă, pe care i-acatalogat ”trădători”, scrie AFP.
”Aşa-zisele divulgări de la Casa Albă sunt o enormă exagerare din partea presei Fake News, pentru a ne prezenta într-un mod cât mai negativ posibil”, a scris el luni pe Twitter, titrează News.ro.
”Acestea fiind spuse, autorii scurgerilor sunt trădători şi laşi şi vom afla cine sunt!”, a ameninţat el.
Locatarul Casei Albe pare că a fost înfuriat de polemica apărută în urma dezvăluirii unor declaraţii ale lui Kelly Sadler, o membră a echipei de comunicare a Casei Albe, cu privire la senatorul John McCain, bolnav de un cancer cerebral.
Într-o reuniune internă, ea ar fi spus că opoziţia lui McCain faţă de nominalizarea candidatei la conducerea CIA nu este gravă deoarece ”el va muri oricum va muri”.
La câteva luni după ce a fost învestit preşedinte, Trump a promis deja ”să-i prindă” pe autorii unor divulgări în presă, pe care i-a catalogat drept ”brute”.