Moţiunea simplă depusă de PNL şi USR înpotriva lui Popa, la vot

Vocea.biz / 14.05.2018
Moţiunea simplă depusă de PNL şi USR înpotriva lui Popa, la vot

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, depusă de parlamentari de la PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Seanatului. Documentul se intitulează ”PSD vinde locurile în Universităţi clientelei sale politice” şi face referire la repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018 – 2019. Semnatarii moţiunii susţin că această repartizare este subiectivă, contrară meritului şi performanţei, nu este fundamentată obiectiv şi este extrem de nedreaptă pentru studenţi, transmite News.ro.

Şedinţa Senatului în care va fi dezbătută moţiunea simplă cu tema PSD vinde locurile în Universităţi clientelei sale politice” este programată la ora 16.00.

Moţiunea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR care vorbesc despre împărţirea resurselor bugetare ”în funcţie de loialităţii şi afiliere politică”.

”În urmă cu peste 150 de ani, asistam la înfiinţarea primei universităţi a statului român modern, Universitatea din Iaşi. La scurt timp a urmat înfiinţarea Universităţii din Bucureşti şi transformarea învăţământului primar într-unul gratuit şi obligatoriu. În următoarele decenii, numărul şcolilor şi elevilor creşte continuu, iar miniştri iniţiază reformele atât de necesare pentru modernizarea educaţiei. Acestea erau vremuri în care liderii statului înţelegeau adevărata valoare a Educaţiei, vremuri în care preţuiam sistemul de învăţământ pentru amprenta lăsată asupra tinerelor generaţii şi nu a loialităţilor personale”, se arată în textul moţiunii.

În plus, iniţiatorii moţiunii afirmă că ”resursele bugetare se împart în funcţie de loialităţii şi afiliere politică” şi fac referire la scrisoarea de susţinere a ministrului popa, semnată înainte de preluarea mandatului, de mai mulţi rectori ai unor universităţi.

”Viitorul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, nesigur pe propria statură politică, încearcă să îşi confecţioneze o brumă de legitimitate, printr-o scrisoare de adeziune semnată de prietenii săi politici din conducerea unor universităţi”, se mai arată în moţiune, semnatarii afirmând că ”lucrurile au mers mult prea departe”.

Potrivit textului moţiunii, ”slugărnicia prietenilor politici ai ministrului Popa este răsplătită cu locuri suplimentare subvenţionate de la buget, cu preţul pedepsirii universităţilor performante din România”.

În moţiune se vorbeşte şi despre numărul de locuri pe care le-a pierdut Universitatea din Bucureşti şi Consorţiul ”Universitaria”, ”cele mai vechi şi probabil cele mai performante din ţară care nu au semnat scrisoarea de susţinere pentru ministrul Popa”.

”În schimb, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, încadrată de ARACIS cu încredere limitată, primeşte cu 30 de locuri mai mult ca anul trecut”, mai spun parlamentarii PNL şi USR.

Aceştia afirmă că ”repartizarea locurilor către universităţii este contrară meritului şi performanţei, este subiectivă, nu este fundamentată obiectiv şi este extrem de nedreaptă pentru studenţi”.

Valentin Popa este ministrull Educaţiei din 29 ianuarie 2018.

Repartizarea locurilor pentru studiile universitare de licenţă, master şi doctorat finanţate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019, propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale la începutul lunii aprilie, a generat o mulţime de critici din partea marilor universităţi din ţară.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a precizat, într-o conferinţă de presă, că cifrele sunt ”preliminare” şi vor suferi modificări la alocarea finală.

Popa susţine că pentru prima dată există o fundamentare a acestor cifre, alocându-se locuri speciale pentru domeniile prioritare şi pentru elevii care provin din mediul rural, dar precizează că s-a ţinut, totuşi, cont de repartzările istorice de până acum, în proporţie de 90 la sută chiar în ceea ce priveşte studiile de licenţă.

Citește și...