Simona Halep, deţinătoarea trofeului Madrid Open, eliminată în sferturile de finală

Vocea.biz / 10.05.2018
Simona Halep, deţinătoarea trofeului Madrid Open, eliminată în sferturile de finală

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, de sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 6 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Madrid Open. Halep câştigase ultimele două ediţii ale competiţiei organizate de Ion Ţiriac, transmite News.ro.

Simona Halep a întâlnit, joi, o adversară în mare formă. Karolina Pliskova a fost mai mobilă şi mai dispusă la efort ca niciodată. Sportiva cehă a acceptat defensiva, când a servit Halep, dar fost foarte agresivă când a făcut-o ea. Pliskova a acoperit eficient terenul, a stat cu răbdare în raliuri şi a trimis lovitura decisivă când a fost sigură că va puncta. În plus, proporţia ridicată de reuşită a primului serviciu a ajutat-o să domine.

Halep a muncit mult, dar a fost lipsită de precizie şi de soluţii. Nici intervenţiile antrenorului Darren Cahill, câte una pe set, primele la acest turneu, nu au avut efect pentru un reviriment. Serviciul, deşi i-a intrat primul, nu a fost bine plasat şi a provocat retururi câştigătoare din partea adversarei. Jucătoarea din Constanţa a insistat pe reverul Karolinei Pliskova, dar când a schimbat direcţia, adversara a punctat cu dreapta sau a provocat greşeal româncei. Uşor, uşor, Halep a renunţat la luptă şi i-a pemis sportivei cehe să obţină a doua victorie din opt partide jucate.

Liderul WTA a început mai bine şi a condus cu 2-0, după un break în ghemul al doiela. Dar calma jucătoare cehă a echilibrat jocul şi a câştigat trei ghemuri la rând. La 3-3, Pliskova a câştigat din nou pe serviciul româncei, apoi a gestionat cu propriul serviciu avantajul break-ului, impunându-se cu 6-4, după 38 de minute.

Pliaskova a reuşit un nou break la 1-1, în setul al doilea şi încă unul, la 5-3, punând capăt meciului, cu 6-3, după 69 de minute.

În continuare, Simona Halep va evolua la turneul de categorie Prmier 5 de la Roma, care se va desfăşura săptămâna viitoare. Ea a fost finalistă în 2017, la Foro Italico.

În ciuda înfrângerii de joi, Halep va rămâne pe locul I WTA, însă diferenţa faţă de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, se va diminua considerabil, de la 1.265 la 425 de puncte.

Citește și...