Poliţiştii din Ilfov fac joi dimineaţă patru percheziţii în localitatea ialomiţeană Moviliţa, în cazul mai multor furturi din autoturisme care au avut loc în zona Pădurii Pustnicu, patru persoane fiind duse la audieri, transmite News.ro.
Suspecţii au sustras sume de bani şi carduri bancare din maşini lăsate nesupravegheate, în zona oraşului Pantelimon, la Pădurea Pustnicu.
După comiterea furturilor, aceştia ar fi folosit cardurile contactless pentru a face de plăţi în limita sumei de 100 de lei.
Cele patru persoane suspectate de furt sunt duse la audieri la sediul Politiei Pantelimon, urmând să fie dispuse măsurile legale.