Un bărbat de 73 de ani a intrat, miercuri, într-un nagazin de bijuterii din Capitală, a cerut să vadă o pereche de cercei, apoi a electrocutat-o pe vânzătoare când aceasta s-a întors cu spatele. Bărbatul a fost imediat imobilizat de patronul magazinului, care a văzut întreaga scenă pe camerele de supraveghere, iar în scurt timp a fost luat de poliţişti şi dus la secţie pentru audieri, transmite News.ro.
Potrivit Poliţiei Capitalei, bărbatul de 73 de ani a intrat într-un magazin de bijuterii din Piaţa Unirii, unde a cerut să vadă o pereche de cercei. Când vânzătoarea s-a întors cu spatele, bărbatul a atacat-o cu un aparat cu electroşocuri.
Patronul magazinului, care a văzut scena pe un monitor conectat la camerele de supraveghere, a intervenit şi l-a imobilizat pe bărbat, în timp ce femeia a activat butonul de panică.
Potrivit unor surse, bărbatul de 73 de ani a intrat în magazin deghizat, purtând o barbă falsă, şi iniţial s-a prefăcut că nu ştie româneşte.
La scurt timp, au ajuns firma de pază şi poliţiştii, care l-au dus pe bărbat la Secţia 10 pentru a fi audiat.
Vânzătoarea nu a fost rănită, precizează reprezentanţii instituţiei, iar Poliţia face acum cercetări.