Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aplicat sancţiuni de peste 1 milion de lei, ca urmare a unor controale la 15 participanți la piața de gaze naturale.
Potrivit unui comunicat, la sfârșitul lunii februarie a acestui an, ANRE a fost sesizată cu privire la o stare de dezechilibru în funcționarea sistemului de transport al gazelor naturale (SNT), pe fondul unor temperaturi scăzute și al unui consum ridicat de gaze naturale.
“Ca urmare a acestui fapt, ANRE a finalizat 18 acțiuni de control la un nr. de 15 participanți la piața de gaze naturale, acțiuni care au vizat, pe de o parte, îndeplinirea obligațiilor legale de echilibrare fizică a SNT iar, pe de altă parte, îndeplinirea obligațiilor legale de asigurare a cantităților de gaze naturale necesare consumatorilor, în conformitate cu contractele de furnizare încheiate. În urma controalelor efectuate au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru un nr. de 23 de fapte, cuantumul însumat al acestora fiind de 1.050.000 lei”, se arată în comunicatul ANRE.
Amenzile aplicate de ANRE agenților economici constituie, în totalitate, venit la bugetul de stat.