Euro scade spre nivelul de 4,65 lei

Vocea.biz / 07.05.2018
Euro scade spre nivelul de 4,65 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6542 lei/euro, în scădere cu 0,06% faţă de nivelul atins vineri, transmite News.ro.

Vineri, euro a scăzut la 4,6569 lei.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a anunţat, luni, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an, începând din 9 mai.

Luni, leul s-a apreciat în raport cu euro, în contrast cu tendinţa regională. Alte monede din regiune, precum zlotul polonez, coroana cehă şi forintul maghiar s-au depreciat pe piaţa interbancară în raport cu euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 3,8936 lei la 3,9026 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut de la 3,9007 lei la 3,8871 lei.

Citește și...