Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus, vineri, că Liviu Dragnea, liderul PSD, nu mai prezintă pentru el un partener de discuţie altfel decât strict instituţional.
”Noi nu ne întâlnim fiindcă suntem prieteni sau fiindcă ne simpatizăm, noi ne întâlnim atunci când discuţiile instituţionale trebuie să aibă loc. Nu putem să nu conducem România. Nu putem să nu vorbim fiindcă avem divergenţe politice”, a declarat preşedintele conform News.ro.
El a explicat că pentru oameni de stat este absolut necesar să aibă puterea să treacă peste anumite animozităţi politice, peste neînţelegeri politice.
”Asta nu înseamnă că trebuie să cădem în extrem cealaltă. Discuţiile care vor avea loc între mine şi guvern sau între mine şi reprezentanţi ai Parlamentului vor fi discuţii instituţionale. Alte discuţii informale sau de armonizare nu vor mai exista. PSD, mai concret Dragnea prin felul în care a procedat în ultima vreme nu mai prezintă pentru mine un partener de discuţie altfel decât strict instituţional”, a subliniat Klaus Iohannis.