Firma de consultanţă politică Cambridge Analytica, aflată în centrul scandalului legat de folosirea nepotrivită a datelor a milioane de utilizatori ai Facebook, a depus cerere de intrare în insolvenţă în Marea Britanie şi îşi va înceta activitatea, relatează BBC, care citează un comunicat al companiei.
Cambridge Analytica a fost acuzată că a folosit incorect datele a milioane de oameni în beneficiul clienţilor politici, titrează News.ro.
Potrivit Facebook, datele a circa 87 de milioane de utilizatori ai reţelei de socializare au fost obţinute prin intermediul unei aplicaţii şi transferate firmei de consultanţă politică, care le-a folosit în 2016 în timpul campaniei electorale din Statele Unite.
”În ultimele câteva luni, Cambridge Analytica a fost subiectul unor acuzaţii nefondate şi, în pofida eforturilor companiei de a corecta percepţia, a fost defăimată pentru activităţi care nu doar că sunt legale, dar sunt şi acceptate drept o componentă standard pentru publicitatea online atât în mediul politic cât şi comercial”, se arată în comunicat.
În urma acestor acuzaţii, consilierul reginei Julian Malins a fost însărcinat să efectueze o investigaţie independentă referitoare la activităţile politice ale companiei. Concluziile raportului sunt că acuzaţiile nu se bazează pe fapte, potrivit comunicatului.
”Am avut acces deplin la angajaţi şi documente, pentru pregătirea raportului. Concluziile mele reflectă în totalitate uimirea angajaţilor care au urmărit programele de televiziune şi au citit relatările senzaţionale, că toate aceste reţele de media ar putea vorbi despre compania la care au lucrat. Nimic din ceea ce au auzit şi citit nu are nicio legătură cu ceea ce au făcut pentru a-şi câştiga existenţa”, a scris Julian Malins în raport.
Potrivit companiei, în pofida încrederii în corectitudinea comportamentului etic şi legal al angajaţilor, asediul presei a îndepărtat practic toţi clienţii şi furnizorii acesteia.
”În consecinţă, am constatat că nu mai este viabil să continuăm activitatea”, arată comunicatul, potrivit căruia şi SCL Elections va intra în insolvenţă.