Doi tineri au avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale, în Mamaia, după ce ar fi consumat droguri

Vocea.biz / 30.04.2018
Doi tineri au avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale, în Mamaia, după ce ar fi consumat droguri

Doi tineri, unul din Bucureşti şi altul din Marea Britanie, au avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale, luni, în zona unui festival de muzică electronică din Mamaia, existând suspiciuni că ei consumaseră droguri, unul fiind în stare de inconştienţă, iar celălalt era agitat.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină luni dimineaţa, în Mamaia, în zona unui festival de muzică electronică din staţiune, după ce doi tineri prezentau simptome ale consumului de substanţe interzise, unul fiind inconştient, iar celălalt agitat, titrează News.ro.

Cei doi tineri, unul de 25 de ani din Bucureşti, iar cel de-al doilea, în vârstă de 20 de ani, din Londra, au primit îngrijiri de specialitate.

Bărbatul din România a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru continuarea investigaţiilor, în timp ce tânărul din Marea Britanie a refuzat să fie dus la unitatea medicală.

Citește și...