Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, vineri, în Parcul Naţional Domogled, la aproximativ 25 de kilometri de Băile Herculane, în judeţul Caraş- Severin, într-o zonă cu pantă abruptă, dificil de intervenit. În această zonă creşte pinul negru, o specie protejată de arbori.
UPDATE 13:00 Forțele de intervenție au fost suplimentate cu echipaje din alte județe
Aproximativ 50 de pompieri din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj au sosit sâmbătă dimineaţă în zona Parcului Naţional Domogled pentru a-i ajuta pe colegii lor din judeţul Caraş-Severin la stingerea incendiului de pădure izbucnit în Parcul Naţional Domogled.
De asemenea, două elicoptere ale Ministerului Afecerilor Interne au fost solicitate pentru a arunca apa cu dispozitive speciale. Cel mai probabil, acestea vor fi alimentate din barajul de pe Cerna.
Intervenţia pompierilor este una dificilă, având în vedere relieful accidentat. Un turist a fost cel care a observat vineri după-amiază fumul gros care iese din pădure. Acesta a sunat la numărul de urgenţe 112, iar 20 de pompieri din Reşiţa şi Caransebeş au mers la locul indicat. Distanţa dintre Băile Herculane şi locul intervenţiei este de aproximativ 25 de kilometri, din care 15 kilometri drum neamenajat cu pantă abruptă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş- Severin, incendiul a izbucnit vineri după-amiază, fiind anunţat la numărul de urgenţe 112 de către un turist care a observat fumul care ieşea din pădure, titrează News.ro.
”La faţa locului se deplasează 20 de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Reşiţa şi Caransebeş. Zece angajaţi ai Ocolului Silvic Băile Herculane acţionează deja pentru lichidarea incendiului. Incendiul se manifestă la fondul forestier (pădure de pin) pe o suprafaţă de aproximativ 1 ha”, au transmis reprezentanţii ISU.
Distanţa dintre Băile Herculane şi locul intervenţiei este de aproximativ 25 de kilometri, din care 15 kilometri drum neamenajat cu pantă abruptă.
Acesta este primul incendiu din acest an, în Parcul Domogled, alte cel puţin trei astfel de incendii au avut loc anul trecut.
Intervenţia pompierilor este cu atât mai dificilă cu cât incendiul se manifestă pe munte, în zone greu accesibile. În unele cazuri a fost nevoie de intervenţia elicopterului, în timp ce în alte cazuri focul a fost stins de ploaie.