Andronescu: Nu avem nevoie de escaladarea unui conflict, e nevoie de dialog

Vocea.biz / 27.04.2018
Andronescu: Nu avem nevoie de escaladarea unui conflict, e nevoie de dialog

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu spune că România nu are nevoie de escaladarea unui conflict, că este necesar dialogul, iar Guvernul trebuie să-şi ducă proiectele la îndeplinire, în timp ce preşedintele să vegheze la echilibrul între instituţii.

”Nici eu nu am aflat de ce nu a mai mers doamna premier la Cotroceni. Eu cred că domnia sa o să explice, probabil că sunt lucruri pe care noi nu le cunoaştem. Eu vreau să spun că nu avem nevoie de escaladarea unui conflict între instituţiile statului şi de aceea aş apela şi la înţelepciunea şi la inteligenţa celor care conduc aceste instituţii să reintrăm în normal şi să ne uităm la ce avem de făcut pentru binele acestei ţări. (…) Este un apel către ambele părţi, pentru că dialogul presupune ambele părţi participante”, a declarat Ecaterina Andronescu la Digi24, titrează News.ro.

Senatorul PSD consideră că preşedintele, prin cererea pe care a avut-o astăzi în declaraţia de presă, a împins lucrurile puţin crescând falia dintre instituţii şi acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple, pentru că nu are nimeni de câştigat.

”Dacă preşedintele a făcut acest lucru în perspectiva alegerilor de anul viitor, nu cred că va avea de câştigat, pentru că populaţia aşteaptă de la cei care şi-au asumat responsabilitatea guvernării României rezultate. De aceea cred că Guvernul trebuie să-şi ducă la îndeplinire proiectele de guvernare şi sigur şi preşedintele ca parte a Executivului din această ţară trebuie să vegheze la menţinerea echilibrului între instituţii”, a susţinut Andronescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea. Şeful statului a invocat disputa Guvern – BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.

„Retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost învestit. Au trecut trei luni, după care pot să trag o concluzie – doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României”, a spus Iohannis.

Citește și...