Administrația Prezidențială a anunțat că a trimis la Curtea Constituțională o sesizarea cu privire la legea care trece Monitorul Oficial din subordinea Guvernului în cea a Camerei Deputaților. Potrivit argumentelor prezentate de președinte, schimbările legislative făcute de PSD sunt neclare, oferă putere discreționară secretarului general al Camerei Deputaților și poate duce la exces de putere.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR modificările legislative operate de PSD-ALDE prin care Monitorul Oficial trece din subordinea Guvernului în cea a Camerei Deputaților. Adminstrația Prezidențială reclamă faptul că schimbările operate sunt doar de formă și fac legea neclară. Președintele spune că trecerea sub tutela Camerei Deputaților se face doar prin formă, nu și prin fond și nici nu se ține cont de diferența de natură juridică dintre Guvern și Camera Deputaților.
“Prin obiectul de reglementare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României trece Regia Autonomă “Monitorul Oficial” de sub autoritatea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi executive cu una legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor – fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două – conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie,” se arată în sesizarea depusă de președinte.
Legea este neclară și în alte privințe, mai spune Administrația Prezidențială.
“Analiza sistematică a dispoziţiilor din cuprinsul legii criticate evidenţiază însă că plasarea Regiei Autonome “Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei Deputaţilor cu privire la modul în care această autoritate este exercitată. În realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome “Monitorul Oficial” se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către biroul permanent al acesteia. Astfel, potrivit art. I pct. 9 din lege (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998), Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are competenţa de a stabili tarifele de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, tarife ce se constituie într-un element ce ţine de funcţionarea Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, activitate asupra căreia Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control,” se mai arată în argumentația Președinției.
Iar confuziile persistă în noile schimbări și în ceea ce privește raporturile dintre Camera Deputaților și Monitorul Oficial. Sunt reclamate neclarități și în situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie.
“Neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile art. III alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, ce prevăd că în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome “Monitorul Oficial”.[…] Sub aspectul neconstituţionalităţii dispoziţiilor ce reglementează raporturile dintre Camera Deputaţilor şi Regia Autonomă “Monitorul Oficial” legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie, care este plasată sub semnul incertitudinii juridice ceea ce, de asemenea, contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie,” mai spune președintele Iohannis.
În plus, spune Președinția, noua lege permite impunerea voinței Camerei Deputaților asupra funcționarilor publici din cadrul Regiei “Monitorul Oficial”.
“Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 permite ca autoritatea de tutelă să fie exercitată prin intermediul structurilor interne proprii. Statutul constituţional al Camerei Deputaţilor – ca şi cel al Senatului ori al Parlamentului în ansamblul său – nu permite însă ca în exercitarea atribuţiilor sale să se poată substitui structurile interne de conducere sau de lucru şi, cu atât mai mult, înalţii funcţionari publici, ale căror decizii nu se pot subroga voinţei Camerei Deputaţilor,” se arată în argumentația Administrației Prezidențiale.
Legea mai încalcă și principiul separației puterilor în stat, spune președintele, și e de natură și să pună în pericol raporturile juridice deoarece nu prevede că secretarul general al Camerei Deputaților are obligația de a transmite îndată spre publicare actele primite.
“Inexistenţa în conţinutul normei a unei menţiuni care să dispună obligaţia secretarului general al Camerei Deputaţilor de a transmite de îndată spre publicare actele primite este de natură să afecteze securitatea raporturilor juridice, contravenind dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. […] Condiţionarea retragerii actelor de la publicare de “încuviinţarea secretarului general al Camerei Deputaţilor” încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Secretarul general al Camerei Deputaţilor face parte din categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarilor publici parlamentari. În contextul în care, în majoritatea situaţiilor Constituţia sau legea, după caz, leagă de momentul publicării producerea efectelor actului normativ, administrativ sau jurisdicţional în cauză, este de neconceput ca voinţa unui înalt funcţionar public să înfrângă voinţa autorităţii publice emitente a actului a cărei retragere de la publicare se solicită,” argumentează președintele.
Practic, ceea ce spune președintele este că noile modificări legislative dau putere prea mare secretarului general al Camerei Deputaților și Biroului Camerei Deputaților ceea ce poate duce la exercitarea discreționară a prerogativelor și la exces de putere.
Anterior, președintele Klaus Iohannis a retrimis modificările legislative spre reexaminare Parlamentului dar nu au fost operate modificări.
Monitorul Oficial a trecut în subordinea Guvernului în timpul mandatului de premier al lui Victor Ponta. Înainte s-a aflat tot în subordinea Camerei Deputaților.