Românii, 95% cred în Dumnezeu. Mersul la biserică, tot mai nepopular

Vocea.biz / 25.04.2018
Românii, 95% cred în Dumnezeu. Mersul la biserică, tot mai nepopular

Datele publicate de Fundaţia Friedrich Ebert România în Monitorul Social arată că 99,6 % dintre români declară că aparțin unei religii iar 95% cred în existența lui Dumnezeu. În schimb, aplicarea în viața de zi cu zi a normelor religioase, de exemplu mersul la biserică, este importantă doar pentru puțin peste 20% dintre români.

Potrivit datelor colectate anul trecut printr-un sondaj Curs, 99,6% dintre români declară că aparțin unei religii. Cea mai mare majoritate, 95%, crede în existența lui Dumnezeu, arată infograficul publicat în Monitorul Social de Fundația Friedrich Ebert România. 89% dintre români se auto-consideră religioși iar 79% cred că este necesar să crezi în Dumnezeu pentru a fi moral și a avea valori corecte. 67% dintre cei care au participat la sondaj au fost de acord și cu afirmația potrivit căreia homosexualitatea trebuie descurajată de societate.

În schimb atunci când vorbim de acțiune, doar 46% dintre participanți consideră că guvernul ar trebui să se implice în răspândirea valorilor religioase. Și mai puțini sunt cei care spun că se roagă zilnic, adică doar 44% și încă și mai puțini se auto-consideră creștini practicanți, aproximativ 33% din participanții la studiu.

Referendumul care se pregătește pentru redefinirea familiei este important doar pentru 27% dintre participanții la sondaj, și doar 21% declară că merg săptămânal la biserică.

Datele arată, spun cei de la Fundația Friedrich Ebert România, că religia în România este un fenomen complex și stratificat în care există o diferență mare între credința într-o entitate divină și acțiunea propriu-zisă în numele acesteia.

“Datele arată faptul că în România există o diferență semnificativă între a afirma credința într-o ființă divină și manifestarea acordului față de perspectivele cultelor religioase cu privire la societate. O diferență și mai mare există între aceeași afirmare a credinței și activitatea religioasă propriu-zisă. Astfel, deși există o minoritate activă și puternic religioasă, pentru cea mai mare parte a societății credința are un rol mai degrabă redus, neconvertindu-se în acțiuni sociale și politice concrete,” spune Fundația Friedrich Ebert România.

Datele înregistrate în România sunt similare cu cele prezentate în urmă cu trei ani de un studiu al Stratfor pentru țările din vestul Europei. În țări precum Franța și Germania, mai puțin de 10% din populație merge la biserică în fiecare săptămâni, iar situația este la fel și în Suedia, Finlanda și Estonia. Pentru vecinii din Ungaria sau Cehia, procentul urcă până la 30%, la fel ca și în Portugalia și Spania, țări cu o profundă tradiție catolică.

Numărul celor care cred într-un fel de deitate supremă, dar nu sub forma Dumnezeul care apare în religii, este tot mai ridicat. Un Eurobarometru a arătat că 50% dintre cetățenii Estoniei, 49% dintre islandezi și 44% dintre cehi și norvegieni cred în existența unui spirit superior sau a unei forțe care pune viața în mișcare.

Și numărul ateiștilor este în creștere la nivel european. 40% dintre francezi spun că nu cred în nicio forma de spirit sau Dumnezeu. Procente mari se înregistrează și în Cehia, Suedia, Norvegia, Olanda, Estonia, Germania și Belgia. Același studiu, realizat în 2010, a arătat că în România, mai puțin de 1% din populație se declară atee și doar 7% au precizat că cred într-o divinitate, diferită față de Dumnezeu.

Citește și...