CFR Călători a anunțat că va suplimenta capacitățile de transport pe rutele cele mai solicitate în timpul minivacanței de 1 Mai. Astfel, călătorii vor avea la dispoziție mai multe trenuri pentru a ajunge la mare sau la munte.
CFR Călători a anunțat suplimentarea capacității de transport pe rutele cele mai solicitate odată cu minivacanța de 1 Mai. Principalele trasee vizate sunt cele care au ca destinație litoralul Mării Negre și Valea Prahovei.
“În perioada 27 aprilie – 2 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații, în special cele spre litoral şi Valea Prahovei. În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Iaşi și Suceava spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangali,” se arată într-un comunicat de presă al CFR.
Lista completă a trenurilor suplimentare poate fi consultată aici.
De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului, mai anunță CFR, asta în funcție de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri. Vor fi deschise chiar de 1 Mai agenţia de voiaj din Aeroportul Otopeni și agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iași, conform programului de lucru al centrelor comerciale, mai anunță CFR Călători.