Dragoş Pătraru a anunţat că va dezvălui nereguli din Televiziunea Română, în urma desfăşurării unei anchete de presă care vizează subordonarea politică a TVR, amestecul brutal al conducerii în procesul editorial, precum şi cheltuirea fără discernământ şi cu rea voinţă a banului public. Realizatorul TV a precizat că el şi echipa lui nu vor mai accepta să producă emisiunea „Starea Naţiei” la televiziunea publică după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba, transmite News.ro.
„Mă ştiţi, scandalagiu din fire. Aşa mi-a spus astăzi doamna Doina Gradea, preşedintele director general al TVR, care m-a chemat la ordine după emisiunea de aseară. Mi s-a spus că se va face o analiză a modului în care a fost respectat contractul, că sunt scandalagiu, că asta e o formă de presiune la adresa conducerii, că, de fapt, nu e vorba de niciun amestec editorial în emisiunea «Starea Naţiei»”, a spus Pătraru, spre finalul ediţiei de marţi seară a emisiunii sale.
„Da, ştiam, ştiam că aici se va ajunge şi tocmai pentru că ştiam mi-am luat toate măsurile să nu se mai spună că e vina noastră, că suntem noi nebuni şi scandalagii”, a adăugat el.
Dragoş Pătraru a continuat anunţând că echipa „Starea Naţiei” nu va mai accepta să producă această emisiune la TVR după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba.
„Fac public următorul anunţ: date fiind componenţa noului CA din care fac parte persoane care au exercitat în trecut presiuni editoriale la adresa noastră, a comportamentului noului PDG Doina Gradea faţă de angajaţi, măsurile editoriale luate împotriva interesului public în privinţa mai multor producţii de la TVR, încercările de intimidare la adresa acestei emisiuni, noi cei de la Starea Naţiei, nu vom mai accepta să producem această emisiune aici după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba”, a spus Pătraru.
Realizatorul TV a precizat că echipa lui, dar şi prieteni şi fani ai emisiunii au investit aproape 50.000 de euro în decor, birouri, amenajări, tehnică pentru „Starea Naţiei”. El a menţionat că aceasta este emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public.
„Nu facem muncă patriotică, departe de noi asta, dar, spre deosebire de conducerea aceasta numită politic, noi am venit cu bani de acasă aici la TVR. Am investit aici aproape 50.000 de euro împreună cu prieteni şi fani ai emisiunii, în decor, birouri, amenajări, tehnică. Facem emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public şi nu mai putem gira prin prezenţa noastră aici o echipă de conducere care nu dă doi bani pe interesul public”, a spus Dragoş Pătraru.
Realizatorul TV le-a mai spus telespectatorilor că în perioada următoare vor afla, dar nu de la TVR, rezultatele unei anchete de presă din interiorul televiziunii publice.
„În perioada următoare veţi afla – atenţie! nu de aici de pe acest post – (…) rezultatele unei anchete de presă făcută timp de mai bine de şase luni din interiorul unei instituţii, cu probe, mărturii, acte, tot ce trebuie. De acest timp am avut nevoie ca să adunăm aceste probe. Ancheta vizează subordonarea politică a TVR, amestecul brutal al conducerii în procesul editorial, cheltuirea fără discernământ şi cu rea voinţă a banului public. Iar dacă se consideră că problema e tot la noi, asta e, ne vom căra acasă. Nu om muri de foame”, a anunţat Pătraru.
„De la ce s-a ajuns aici? Am zis ceva în emisiune despre un membru CA proaspăt numit – că nu mi se pare normal să fie în Consiliul de Administraţie o persoană care a făcut în trecut presiuni editoriale la adresa noastră. Este vorba despre domnul Cătălin Blebea, fost reprezentant UNPR în Consiliul de Administraţie. Nu am găsit alte imagini în afară de acestea de la ieşirea din puşcărie a lui Adrian Năstase”, a adăugat Dragoş Pătraru.
Luni seară, realizatorul TV a declarat, la finalul emisiunii sale, că a fost înştiinţat în scris de „conducerea superioară” că va fi scos de pe post dacă „va mai vorbi prostii” în acest program. În replică, preşedintele – director general al TVR Doina Gradea a declarat, marţi, pentru agenţia de presă News.ro, că Dragoş Pătraru nu a fost ameninţat de nimeni din conducerea Televiziunii Române şi că realizatorul TV are un contract care conţine „clauze diverse” şi care trebuie respectat de ambele părţi, dar a precizat că în niciun caz nu este vorba despre restricţii privind subiectele sau modul de abordare.