Şoferul camionetei care a ucis zece pietoni şi a rănit alţi 15, la întâmplare, în cursa sa nebună, luni, la Toronto, a fost inculpat marţi de tot atâtea crime cu premeditare, însă motivaţiile sale rămân un mister, relatează AFP conform News.ro.
Înfăţişarea lui Alek Minassian, în vârstă de 25 de ani, a durat câteva minute, într-un mic tribunal din cartierul North York din Toronto, unde procurorul Joe Callaghan i-a adus la cunoştinţă cele zece capete de inculpare de crimă cu premeditare.
În picioare, în boxa acuzaţilor, cu mâinile încătuşate, capul ras şi purtând o uniformă albă, Alek Minassian a fost acuzat, de asemenea, de 13 tentative de crimă, cu privire la tot atâţia răniţi grav.
Atacatorul le era necunoscut serviciilor poliţiei, a subliniat şeful Poliţiei din Toronto Mark Saunders.
El nu are vreo fişă la serviciile de informaţii, ceea ce permite, potrivit ministrului Securităţii Interne Ralph Goodale, îndepărtarea pistei unui act terorist, aşa cum a fost cazul în acelaşi tip de atacuri cu maşina la Londra şi Nisa.
”Informaţiile disponibile în acest stadiu arată că acest eveniment nu pare legat în vreun fel de securitatea naţională”, a dat asigurări Ralph Goodale.
Bărbatul este prezentat ca fiind o persoană închisă şi cu dificultăţi de comunicare de către câteva persoane care frecventează aceeaşi instituţie de învăţământ profesional în metropola din Ontario (centru).
Un locuitor al Richmond Hill, periferia de nord a Toronto, Alek Minassian era din 2011 student la College Seneca, potrivit profilului său pe reţeaua de socializare LinkedIn.
”Social inconfortabil”, suferind de tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), frecându-şi capul sau mâinile, Alek Minassian stătea retras faţă de grupuri de studenţi sau stătea singur la cantina şcolii, potrivit unor mărturii culese de presa din Toronto de la persoane care au asistat la aceleaşi cursuri.
Ari Blaff, unul dintre aceşti studenţi, a povestit televiziunii CBS că comportamentul lui Alek Minassian “era în general destul de ciudat (…), dar nu a fost remarcat vreodată în legătură cu ceva violent”. Pur şi simplu ”poate face oamenii să se simtă stânjeniţi”.
”OMOARĂ-MĂ”
Corpolent, Alek Minassian a sfidat poliţistul în momentul arestării. Agitând un obiect în mâna stângă, în picioare, în apropierea camionetei cu partea din faţă a caroseriei avariată de cursa nebună, şoferul i-ar fi strigat ”omoară-mă” poliţistului care-l avea în vizor, la cinci metri de el, potrivit unei înregistrări video postate pe reţele de socializare.
Potrivit şefului poliţiei, Alek Minassian nu era înarmat. Cu un calm absolut, poliţistul avansează prudent către şofer, care îngenunchează pe trotuar, după care este încătuşat cu mâinile la spate şi luat de forţele de ordine.
Timp de 30 de minute, panica a domnit pe aproape un kilometru, timpul scurs între momentul în care furgoneta a părăsit brusc strada Yonge şi a urcat pe trotuare ale acestei artere comerciale din centrul capitalei economice canadiene şi momentul reţinerii şoferului.
”Acest act pare clar deliberat”, a dat asigurări şeful poliţiei, reconstituind parcursul sângeros al vehiculului, pe trotuare şi pe drum, inclusiv pe contrasens.
Poliţia îşi continua marţi îndelungata anchetă şi identificarea victimelor – între care se află doi sud-coreeni şi mai multe alte persoane de origine străină.
O angajată a Invesco Canada a murit la parterul sediului companiei, pe strada Yonge.
Locuitorii oraşului Toronto au adus în mod spontan un omagiu victimelor, punând mesaje pe zidurile clădirilor sau depunând buchete de flori pe trotuare.
”Canadienii sunt şocaţi şi întristaţi de acest atac nebun”, a declarat marţi premierul Justin Trudeau, în aşteptarea concluziilor anchetei, pentru a înţelege motivaţiile şoferului camionetei.
”Nu ar trebui să începem să trăim în frică, în incertitudine (…) şi ar trebui să rămânem o ţară deschisă, liberă şi să ne simţim confortabil în valorile noastre şi vom continua să fim astfel”, a dat el asigurări.
De la Washington, unde efectuează o vizită de stat, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a sunat luni pe şeful Guvernului canadian pentru a ”reafirma solidaritatea între Franţa şi populaţia canadiană”, potrivit biroului lui Justin Trudeau.
Flancat de preşedintele francez pe peluza Casei Albe, preşedintele Donald Trump şi-a exprimat, marţi, ”cea mai sinceră simpatie faţă de populaţia canadiană în urma oribilei tragedii de la Toronto”.