Vânzarea combinatului de la Galaţi nu este echivalentă cu închiderea acestuia, iar angajaţii nu ar trebui să fie afectaţi, în condiţiile în care Comisia Europeană (CE) doreşte să ridice nivelul concurenţial în Europa şi nu să închidă capacităţi de producţie, a declarat, într-un interviu acordat pentru News.ro, directorul general al grupului de unităţi ArcelorMittal Galaţi – Skopje, Bruno Ribo.
Procesul de vânzare ar urma să dureze câteva luni, după ce CE aprobă tranzacţia, termenul fiind 23 mai.
Grupul ArcelorMittal a anunţat recent că a înaintat către CE o propunere de a vinde mai multe unităţi de producţie din Europa, între care şi combinatul de la Galaţi, în vederea finalizării achiziţiei combinatului Ilva din Italia, o decizie finală a Comisiei urmând să fie luată până pe 23 mai 2018.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că CE este cea care va decide în privinţa vânzării activelor ArcelorMittal, inclusiv a combinatului din Galaţi, însă ulterior statul român are pârghii de intervenţie şi va putea să spună dacă îl acceptă sau nu pe cumpărător, mai ales dacă, din motive legate de securitatea României, cumpărătorul nu este în regulă.
În ultimii ani, combinatul ArcelorMittal Galaţi a înregistrat o producţie medie de circa 2 milioane de tone de oţel pe an. Pe platforma siderurgică a combinatului lucrează circa 7.000 de persoane, dintre care aproximativ 5.500 sunt angajaţi proprii ai ArcelorMittal, iar 1.500 ai unor firme contractoare.
Prezentăm integral interviul acordat agenţiei de presă News.ro de directorul general al grupului de unităţi ArcelorMittal Galaţi – Skopje, Bruno Ribo:
În ceea ce privește achiziționarea Ilva, în paralel cu separarea unui număr de unităţi ale ArcelorMittal, directorul spune că decizia a venit în urma măsurilor compensatorii solicitate de Comisia Europeană.
“Trebuie să reamintim că au fost solicitate companiei ArcelorMittal, de către Comisia Europeană, măsuri compensatorii legate de achiziţionarea companiei Ilva, în scopul menţinerii mediului concurenţial în Europa. Acesta nu este un lucru pe care Grupul nostru să-l fi anticipat. Pentru noi, logica se bazează pe profilul şi piaţa unităţilor avute în vedere. În cazul Galaţi şi Skopie, logica este că ne situăm în aceeaşi zonă geografică şi prezentăm un portofoliu similar de produse cu cel al Ilva,” spune directorul.
În schimb, directorul spune că vânzarea Combinatului nu este echivalentă cu închiderea.
“O eventuală vânzare a Combinatului nu este echivalentă, în niciun caz, cu închiderea. Combinatul este complet funcţional, perfect adaptat pieţei sale naturale, cu un portofoliu puternic de clienţi, un lanţ de aprovizionare sigur, cu muncitori calificaţi şi specialişti excelenţi, fără probleme în îndeplinirea niciunei obligaţiilor legale. Are un potenţial semnificativ de creştere, ceea ce îl face şi mai atractiv. Nu în ultimul rând, avem atractivitate având în vedere că suntem în interiorul Uniunii Europene. Cred că scenariul evocat de dumneavoastră porneşte de la un punct de vedere greşit. Din multele motive explicate mai sus, nu este scenariul pe care Uniunea Europeană doreşte să-l impună. Încă o dată: U.E. doreşte să ridice nivelul concurenţial în Europa şi nu să închidă capacităţi de producţie!,” argumentează Ribo.
Directorul mai spune și că nu are sens, din punct de vedere economic, ca un cumpărător să investească bani pentru a închide mai apoi Combinatul.
“Pe deasupra, să încercăm să lăsăm la o parte sentimentele şi emoţiile – ştiu că este dificil! – şi să gândim puţin. De ce ar vrea un nou investitor – după plata unei sume importante de bani – să închidă Combinatul? Oricine poate înţelege că obiectivul principal al acestuia va fi să obţină returnarea investiţiei sale, care se poate genera numai prin dezvoltarea afacerii,” a mai spus directorul ArcelorMittal.
Conducerea spune că este optimistă cu privire la viitoarea tranzacție.
“Sunt optimist şi cred cu tărie că vom avea o tranziţie lină, care va dura câteva luni, pentru a asigura continuitatea tuturor proceselor. Nimeni nu ar trebui să fie afectat: angajaţi, clienţi, furnizori, contractori, în niciun fel. Acest lucru este foarte important: pentru a ne asigura un viitor promiţător, mai întâi trebuie să onorăm promisiunile şi obiectivele din planul de afaceri pentru 2018,” spune Bruno Ribo.
Ribo a mai precizat și că nu este în plan vinderea altor unități din România.
În ceea ce privește angajații Combinatului, Ribo nu crede că există motive pentru concedierea lor brutală.
“Dacă evocaţi un scenariu brutal în care oamenii sunt concediaţi, nu există absolut niciun motiv pentru asta. Orice dezvoltare a afacerii va duce mai degrabă la crearea de locuri de muncă. Dar să nu ne păcălim singuri. Eforturile de îmbunătăţire a productivităţii prin eficientizare şi digitalizare vor continua, independent de proprietarul combinatului. Nu e nicio noutate aici. Acest lucru se întâmplă şi nu numai la Galaţi,” spune directorul.