Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că a fost aprobat în Comisia Tehnico- Economică a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanta de 67 de kilometri. Valoarea lucrărilor este de 10 milioane de euro, iar realizarea pistelor va demara în acest an, transmite News.ro.
Primăria Capitalei a anunţat printr-un comunicat că a fost aprobat în Comisia Tehnico- Economică a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanta de 67 de kilometri.
În total, vor exista 240 de kilometri de piste pentru biciclete în Bucureşti, iar construirea acestora va continua şi în anul urmator.
Proiectul cuprinde patru trasee, pe o distanţă de 63,5 km, ocupând o suprafaţă totală de aproximativ 201.000 de metri pătraţi. Lucrările pot demara în luna iunie a acestui an, în acest moment, obţinându-se avizele necesare.
Aceste piste vor fi realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje.
Cele patru trasee sunt:
Traseul 1- Piata Victoriei- Bd. Aviatorilor- Bd. Beijing- strada Nicolae Caranfil- Sos. Pipera- strada Alexandru Serbanescu- Bd. Aerogarii- DN1- Piata Presei Libere- Sos. Kiseleff- Bd. Constantin Prezan
Traseul 2- Piata Victoriei- Bd. Iancu de Hunedoara- Sos. Stefan cel Mare- Sos. Mihai Bravu
Traseul 3- Calea Victoriei- Bd. Regina Elisabeta- Splaiul Independentei- Bd. Natiunile Unite
Traseul 4- Piata Libertatii- Piata Constitutiei- Bd Unirii- Bd. Decebal- Bd. Basarabia- Stadionul National
De asemenea, Primaria Capitalei anunţă că urmăreşte introducerea unui sistem de transport public cu biciclete (crearea de statii de inchiriere, parcari si achizitionarea de biciclete pentru utilizare de catre public care se materializeaza in anul 2018- prin acordarea a 30.000 de vouchere pentru locuitorii Capitalei).