Coreea de Nord va suspenda, de sâmbătă, toate testele nucleare şi cu rachete şi va închide un centru nuclear din nordul ţării, a anunţat liderul nord-coreean Kim Jong-un, potrivit presei de stat, scrie BBC potrivit News.ro.
“Din 21 aprilie, Coreea de Nord va opri testele nucleare şi lansările de rachete balistice intercontinentale”, a anunţat agenţia centrală de presă nord-coreeană.
De asemenea, liderul nord-corean a anunţat că va fi închis centrul nuclear de la Punggye-ri, unde din 2006 şi până în prezent au fost efectuate şase teste nucleare.
Decizia a fost luată după o întâlnire a conducerii Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, în contextul în care peste o săptămână Kim Jong-un se va întâlni cu preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in. Liderii celor două Corei se întâlnesc vinerea viitoare în Zona Demilitarizată (DMZ) care împarte peninsula. Este vorba despre al treilea summit de acest fel de la sfârşitul războiului.
În noiembrie 2017, liderul nord-coreean Kim Jong-un spunea că ţara sa a devenit un stat nuclear deplin, după ce a testat cu succes un nou tip de rachetă capabilă să lovească oriunde în Statele Unite.