Grevă de avertisment la Spitalul Judeţean Craiova

Vocea.biz / 20.04.2018
Grevă de avertisment la Spitalul Judeţean Craiova

Personalul medical de la Spitalul Judeţean Craiova a declanşat vineri dimineaţă o grevă de avertisment de două ore şi ameninţă cu greva generală.

Câteva sute de protestatari scandeaxă “Nu cedăm” şi “Grevă generală” şi au pancarte pe care scrie “Daţi buget la sănătate”, “Vrem democraţie, nu dictatură”, “Vrem spitale ca afară, nu vrem să plecăm din ţară”, “Vrem legi, nu fărădelegi”, titrează News.ro.

Personalul medical critică legea salarizării şi reclamă reducerea considerabilă a sporurilor.Asistentele, infirmierele şi biologii de la Spitalul judeţean Craiova au protestat de mai multe ori în cursul aceste săptămâni.

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, joi, că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar în 26 aprilie în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza “haosului din sănătate”, unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarăzării unitare.

În ultima perioadă, au avut loc zilnic proteste ale angajaţilor din spitale în Capitală şi în alte oraşe, ca urmare a diminuării sporurilor din sistemul sanitar.

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, ca până la finalul acestei săptămâni să găsească soluţii pentru problemele salariale din domeniul sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre nemulţumirile privind scăderea unor salarii din sănătate, că “se vede că nu există o gândire unitară la nivel de guvern”. “Aceste chestiuni trebuie rezolvate de către Guvern, nu pot fi aruncate în curtea nimănui. Legislatia este aşa cum este si apare instabilitate, neclaritate şi toate acestea duc la mişcări sociale care nu îmbunătăesc absolut deloc climatul social”, a spus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii  să nu piardă la salariu. “Nu a fost o discuţie legată despre salarii, am avut multe alte teme. Bugetul este foarte clar. Avem majorările salariale şi încadrarea în 30% sporuri, este rândul managerilor să fie manageri. Am verificat activitatea unor spitale, este inadmisibil să nu facă până acum contracte cu CNAS. Voi continua acest tip de evaluări”, afirma Sorina Pintea.

Citește și...