OTP Bank renunţă la preluarea Băncii Româneşti

Vocea.biz / 19.04.2018
OTP Bank renunţă la preluarea Băncii Româneşti

OTP Bank nu va mai cumpăra pachetul de acţiuni reprezentând 99,28% din capitalul subscris al Băncii Româneşti S. A., instituţie aflată în prezent în proprietatea National Bank of Greece – a informat banca ungară prin intermediul site-ului oficial al Bursei de Valori din Budapesta, conform MTI

Conform informării, a încetat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 26 iulie 2017, ce avea ca obiect achiziţionarea de către OTP Bank Romania S. A. a pachetului de acţiuni reprezentând 99,28% din capitalul subscris al Băncii Româneşti S.A. şi a altor plasamente făcute în România de către diferite societăţi afiliate National Bank of Greece, titrează News.ro.

De asemenea, OTP a retras în 18 aprilie 2018 actul prin care a solicitat Băncii Naţionale a României (BNR) revizuirea deciziei iniţiale prin care aceasta nu a autorizat tranzacţia.

În data de 19 martie OTP a comunicat că analizează conţinutul scrisorii de supervizare prin care BNR a informat banca maghiară că nu a autorizat noua achiziţie în România. Conform informării, conducerea BNR a comunicat în ziua de 14 martie cu

OTP Bank Romania că nu a autorizat preluarea pachetului de acţiuni reprezentând 99,28% din capitalul subscris al Băncii Româneşti S.A. şi nici achiziţionarea altor investiţii din România de către diferite societăţi afiliate Băncii Naţionale a Greciei (NBG).

Tags:
Citește și...