Managerul Spitalului “Sfânta Maria” din București a anunțat efectuarea primului transplant pulmonar din România. Operația a fost un succes, spun medicii, iar pacientul a suportat bine operația și se află sub monitorizare.
Managerul Spitalului “Sfânta Maria” din București a anunțat printr-un comunicat de presă efectuarea primului transplant pulmonar din România.
“În noaptea de 17 spre 18 aprilie 2018 a fost realizat un transplant pulmonar la Spitalul Clinic “Sfânta Maria” din Bucureşti. Transplantul s-a efectuat, astăzi, la Spitalul Clinic “Sfânta Maria” de la ora 04:00 până la ora 11.00, cu o pauză de o ora şi jumătate între cei doi plămâni,” se arată în comunicatul de presă.
Organul a fost recoltat de la un pacient aflat în moarte cerebrală, în vârstă de 46 de ani, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, la ora 01:30, în data de 18 aprilie 2018. Acordul de prelevare de organe din partea familiei a fost obţinut în data de 17 aprilie 2018, la ora 09:30, iar prelevarea a început la ora 23:30.
Echipa medicală l-a avut ca operator pe dr. Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic “Sfânta Maria”, echipa de anestezie şi echipa de asistente specializate pe bloc operator din acelaşi spital.
Pacientul care a fost supus intervenţiei se afla de un an pe lista de aşteptare a Spitalului Clinic “Sfânta Maria”.
Pacientul a suportat bine operaţia extrem de complexă. Se află, conform procedurilor, în monitorizare pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.