Adunarea Naţională cubaneză se întruneşte miercuri şi joi pentru a-l desemna pe noul preşedinte al ţării, deschizând astfel calea unei tranziţii istorice după şase decenii în care fraţii Castro au deţinut puterea, relatează AFP.
Prevăzută mai întâi joi, sesiunea plenară a noii adunări, rezultate în urma unor alegeri legislative în martie, se desfăşoară până la urmă timp de două zile, începând de miercuri, de la ora locală 9.00 (15.00, ora României).
Niciun program oficial nu a fost comunicat cu privire la desfăţşurarea lucrărilor, care au loc cu uşile închise, însă noua Adunare urmează ca mai întâi să deschidă noua legislatură şi să-şi aleagă cadrele, titrează News.ro.
Apoi va avea loc alegerea, din rândul deputaţilor, a celor 31 de membri ai Consiliului de Stat şi, simultan, a preşedintelui acestui organ executiv suprem – care-i va succede lui Raul Castro.
În cazul în care Adunarea va avansa destul de rapid, acest vot ar putea să aibă loc miercuri, însă identitatea noului preşedinte s-a prevăzut să fie dezvăluită joi.
Stabilită de mai multe luni, această dată de 19 aprilie corespunde celei de-a 57 aniversări a victoriei din Golful Porcilor împotriva trupelor anticastriste susţinute de Washington, în 1961.
De la Revoluţia din 1959, Cuba a cunoscut o singură tranziţie veritabilă la vârf. În 2006, Fidel Castro, bolnav, i-a predat ştafeta fratelui său mai mic, Raul, după peste 40 de ani de putere.
Fidel Castro a decedat la sfârşitul lui 2016, iar în prezent Raul, în vârstă de 86 de ani, îi cedează locul unui reprezentant al noii generaţii, prim-vicepreşedintele său Miguel Diaz-Canel, un civil în vârstă de 57 de ani.
Numărul doi al regimului din 2013, acest om al sistemului, care aduce cu actorul american Richard Gere, s-a pregătit să preia puterea. De mai mulţi ani el reprezintă cu regularitate Guvernul la misiuni în străinătate, iar în ultima vreme apariţiile sale în presă au fost tot mai frecvente.
În cazul în care va fi ales, acest inginer în electronică născut după Revoluţie, îşi va instala autoritatea şi va continua indispensabila ”actualizare” a modelului economic al insulei schiţat de către fratele mai mic al lui Castro – sarcini considerate dificile pentru un bărbat cu un profil mai degrabă discret, care a urcat în umbră treptele puterii.
”Va fi interesant de observat dacă (Diaz-Canel) este capabil să reziste presiunii acestei sarcini”, notează Paul Webster Hare, un profesor de relaţii internaţionale la Boston, în Statele Unite, un fost ambasador britanic în Cuba.
“Fidel şi Raul (…) nu au fost niciodată nevoiţi să-şi justifice poziţiile. Ei au condus Revoluţia şi nimeni nu le punea în discuţie «dreptul» de a fi conducători. (Însă) ei nu au creat un model democratic care să permită o schimbare. Acesta este una dintre principalele dificultăţi cu care se confruntă Diaz-Canel în sarcina sa”, adaugă el.
Pentru prima oară de decenii, preşedintele nu va mai cunoaşte revoluţia din 1959, nu va mai purta uniforma verde măslinie şi nu va mai conduce Partidul Comunist Cubanez (PCC).
Însă el va putea să acopere acest deficit de legitimitate cu ajutorul lui Raul Castro, care va păstra conducerea puternicului partid unic până în 2021. În acest post, el va mobiliza vechea gardă a ”istoricilor”, percepuţi de majoritate ca reticenţi faţă de reformele cele mai ambiţioase.
Nivelul responsabilităţii acestora din urmă în cadrul noului Consiliu de Stat va oferi un indiciu cu privire la voinţa de reformare a regimului şi la marja de manevră a noului preşedinte.
În contextul unei continuităţi a sistemului, acesta nu a prezentat vreodată un program, însă va fi nevoit să ţină cont de ”liniile directoare” (“lineamientos”) adoptate prin vot de partidul unic şi Parlament, care schiţează orientările politice şi economice până în 2030.
Viitorul Guvern ”va trebui să dea socoteală poporului, poporul va participa la decizii”, a declarat Diaz-Canel atunci când a votat în ultimele alegeri legislative în oraşul său, Santa Clara (centru).
Potrivit unor experţi, viitorul preşedinte va fi urmărit mai ales pe terenul economic şi în legătură cu capacitatea sa de a întreprinde reforme necesare în vederea redresării unei economii stagnante (1,6% în 2017) şi puternic dependente de importuri şi ajutoare de la aliatul său venezuelean, în prezent slăbit.
Ei consideră că şantierul cel mai urgent este unificarea monetară, o măsură amânată în mai multe rânduri, care vizează să suprime un sistem dublu de monede naţionale, unic în lume, şi responsabil din 1994 de distorsiuni într-o economie în continuare vast etatistă.