Armata siriană a început să bombardeze marţi o enclavă jihadistă situată la sud de Damasc, cu scopul de a o recuceri, a declarat un comandant al unei miliţii care susţine regimulu lui Bashar al-Assad pentru Reuters, transmite News.ro.
Comandantul, care a cerut protecţia anonimatului, a declarat că operaţiunea vizează Statul Islamic (SI) şi Frontul al-Nusra în tabăra Yarmouk şi în sectorul vecin al Hajar al Assouad.
Acest sector este mult mai mic decât regiunea Ghouta de Est, pe care forţele guvernamentale siriene au recucerit-o recent, în urma unei ofensive susţinute de Rusia.
Potrivit comandantului, o bombardare intensivă în vederea recuceririi enclavei jihadiste a început marţi dimineaţa.
Guvernul sirian vrea, de asemenea, să recucerească, o enclavă rebelă situată la sud de Damasc, în sectorul Beit Sahm, a adăugat comandantul citat.
Însă acest lucru va avea loc prin intermediul unui acord cu Guvernul, prin care combatanţii vor putea pleca spre Idleb, o zonă aflată sub controlul rebelilor, în apropiere de frontiera cu Turcia.
”Suntem pe cale să întocmim liste cu combatanţi care vor urca în autocare către Idleb”, a declarat el.