Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 295.000 de euro, a fost câştigat din nou, după o săptămână

Vocea.biz / 16.04.2018
Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 295.000 de euro, a fost câştigat din nou, după o săptămână

Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 295.000 de euro, a fost câştigat duminică, la o agenţie din Târgu Jiu, la o săptămână după ce un braşovean a câştigat 1,4 milioane de euro, la extragerea de Paşte, transmite News.ro.

“Astăzi, 15 aprilie 2018, s-a câştigat premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 1.375.546,09 lei (peste 295.000 de euro).  Biletul norocos a fost jucat la agenţia 18-10 din Târgu Jiu, judeţul Gorj şi a fost completat cu doar o variantă simplă la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de numai 4,90 lei”, anunţă Loteria Română.

 

Acesta este cel de-al treilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, a fost câştigat duminica trecută şi a fost în valoare de 6.613.179,07 lei.

 

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendică premiul.

Citește și...