Un accident feroviar a avut loc duminică în judeţul Hunedoara, în localitatea Livadia, pe DN66, după ce trenul care circula de la Cluj la Bucureşti a lovit o maşină în care se aflau două femei. În urma impactului, una dintre ele a fost rănită.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată peste DN 66 , în localitatea Livadia, comuna Baru, titrează News.ro.
”Un autoturism în care se aflau două persoane de sex feminin a fost lovit de un tren de călători IR 1836 care circula de la Cluj spre Bucureşti. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD B2 şi opt subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Baru”, au transmis reprezentanţii ISU.
În urma accidentului o femeie din autoturism a fost rănită uşor, fiind preluată de echipajul SMURD şi transportată la UPU Petroşani.
În zona accidentului traficul feroviar a fost blocat. aproximativ o oră.