Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat, sâmbătă seară, pentru News.ro, că până acum au fost sancţionaţi 40 de contravenienţi şi 12 suporteri care au săvârşit infracţiunea de folosire a materialelor pirotehnice la meciul CSA Steaua – Academia Rapid, de pe Arena Naţională.
UPDATE 10:06 Au fost deschise 11 dosare penale
Jandarmeria Capitalei anunţă că, după evenimentele violente care au aviu loc sâmbătă, pe Arena Naţională, la meciul CSA Steaua – Academia Rapid, a aplicat 77 de sancţiuni contravenţionale, 57 de persoane au interdicţie la evenimente sportive, De asemenea au fost amendaţi organizatorul meciului şi societatea privată de securitate.
“Au fost constatate şi aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 42.480 de lei pentru participarea şi provocarea de scandal, pătrunderea pe suprafaţa de joc sau injurii şi săvârşirea de acte şi gesturi obscene. 57 de persoane au primit sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii sportive pe o perioada de 6 luni sau 1 an – 25 d epersoane -1an, 32 de persoane – 6 luni”, anunţă Jandarmeria.
Totodată au fost constatate şi 11 fapte de natură penală, autorilor acestora fiindu-le întocmite actele de sesizare a organelor competente.
Organizatorul meciului şi societatea privată de securitate au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 5.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform legii privind asigurarea condiţiilor de siguranţă a spectatorilor.
“Incidentele au început în prima repriză, când suporterii stelişti au început scandalul şi au pornit în grup spre galleria Rapidului şi a fost nevoie de intervenţia jandarmeriei pentru a despărţi cele două grupuri. Ulterior steliştii au aruncat cu scaune, beţe şi materiale pirotehnice către jandarmi şi am fost nevoiţi să folosim substanţe iritant lacrimogene pentru aplanarea conflictului. Au fost identificate mai multe persoane, dar operaţiunea ette încă în curs şi cu siguranţă vor fi aplicate mai multe sancţiuni. Până la această oră au fost aplicate 40 de sancţiuni pentru contravenţii şi 12 pentru infracţiunea de folosire a materialelor pirotehnice, dar numărul este în creştere”, a spus Enache.
Georgian Enache a precizat că riscă sancţiuni şi clubul organizator şi firma care a asigurat paza la meci. “Avem în atenţie şi măsurile de ordine aplicate de către organizator şi de către firma de pază şi există posibilitatea să fie aplicate sancţiuni şi în aceste cazuri”, a adăugat el.
Formaţia Academia Rapid a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, echipa CSA Steaua, într-un meci din Liga a IV-a, joc marcat de incidente şi la care au asistat 36.276 de spectatori.
La partida de pe Arena Naţională suporterii au aruncat de mai multe ori cu petarde şi fumigene, provocând întreruperea jocului pentru perioade scurte, în cele două reprize. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene după incidente între fanii celor două formaţii. În repriza a doua, fanii stelişti au aruncat cu scaune înspre jandarmi şi după al treilea gol al rapidiştilor, un suporter al Rapidului a intrat pe teren, s-a dus spre galeria stelistă şi a făcut scene obscene. El a fost imediat luat de jandarmi, dar fanii stelişti au început să arunce cu scaune şi petarde în direcţia forţelor de ordine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi au reţinut mai mulţi suporteri stelişti, dar şi pe fanul rapidist.