Nicolicea, despre raportul GRECO: Ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi, dar vom formula în aşa fel încât să înţeleagă

Vocea.biz / 11.04.2018
Nicolicea, despre raportul GRECO: Ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi, dar vom formula în aşa fel încât să înţeleagă

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a spus miercuri, referitor la raportul GRECO, că probabil cei care au modificat legile justiţiei nu au explicat bine ce au făcut, ori cei de la GRECO nu au înţeles, clarificările urmând să fie formulate într-o altă manieră, transmite News.ro.

„Prima chestiune era o temere cu încălcarea independenţei judecătorilor şi procurorilor, temere pe care am văzut-o şi lucrul trebuie să fie foarte clar: încălcarea independenţei judecătorilor şi procurorilor înseamnă încălcarea separaţiei puterilor în stat. Acest motiv este evident un motiv de neconstituţionalitate a unei legi. Dacă ar fi existat în propunerea noastră, Curtea ar fi declarat legea neconstituţională. Majoritatea articolelor au fost declarate constituţionale, pe cale de consecinţă nu afectează independenţa judecătorilor şi procurorilor, iar puţinele articole care au fost declarate neconstituţionale au fost declarate pe alte motive. Pe cale de consecinţă, CCR a stabilit că aceste propuneri legislative şi amendamentele în forma în care au trecut prima dată de ambele Camere şi au ajuns la CCR, că nu încalcă independenţa judecătorilor şi procurorilor”, a spus Eugen Nicolicea.

Întrebat de jurnalişti cum comentrază concret criticile GRECO, deputatul a replicat: „Daţi un telefon şi întrebaţi-i pe reprezentanţii de acolo. Probabil că ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi, dar, având în vedere că discuţii vor mai avea, bănuiesc că vor înţelege ceea ce explicăm noi. Vom formula în altă manieră, în aşa fel încât să înţeleagă”.

De asemenea, acesta a spus că CCR poate verifica dacă este încălcată independenţa judecătorilor şi procurorilor.

Grupul Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) a făcut public miercuri Raportul referitor la România în care îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de anumite aspecte ale legilor adoptate de Parlament privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii precum şi privind amendamentele propuse pentru legislaţia penală.

Citește și...