Liderul nord-coreean Kim Jong-un a evocat pentru prima oară, în mod public, într-o reuniune a partidului la putere, la Phenian, un ”dialog” cu Statele Unite, în contextul pregătirii unui summit istoric cu Donald Trump, relatează AFP.
Locatarul Casei Albe a acceptat luna trecută organizarea unei întâlniri cu Nordul – prima în istorie între un preşedinte american în funcţie şi un lider nord-coreean. Însă nici data şi nici locul acestui summit nu au fost stabilite, titrează News.ro.
Într-o reuniune a conducătorilor de rang înalt ai Partidului Muncitorilor, luni, Kim a discutat despre ”dezvoltarea actuală a relaţiilor Nord-Sud şi perspectiva dialogului între Statele Unite şi RPDC (acronimul oficial al Coreei de Nord)”, potrivit agenţiei oficiale KCNA.
El a prezentat un raport ”cu privire la situaţia în peninsula coreeană” şi celălalt summit, prevăzut la sfârşitul lunii cu Coreea de Sud, potrivit KCNA.
După doi ani de amplificare a tensiunilor în legătură cu programele nuclear şi balistic nord-coreene, peninsula este de la începutul anului teatrul unei remarcabile destinderi pe care urmează să o ilustreze organizarea pe 27 aprilie a unui summit excepţional între Kim şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.
Trump a anunţat luna trecută că acceptă principiul unui summit cu Kim, cu scopul de a discuta despre dezarmarea nucleară. Însă Phenianul nu s-a exprimat niciodată în mod public despre o asemenea întâlnire, după ce invitaţia lui Kim i-a fost transmisă lui Trump de reprezentanţi sud-coreeni.
Anumite surse sugerează că săptămânile de linişte nord-coreeană asupra acestui subiect provocau nervozitate reprezentanţilor americani, care se temeau că emisarii sud-coreeni au supraestimat voinţa reală a Nordului de a-şi negocia arsenalul nuclear.
Declaraţiile lui Kim, preluate luni, rup tăcerea, chiar dacă acesta nu a vorbit despre un ”summit” cu preşedintele american.
În faţa presei, luni, Donald Trump a anunţat că această întâlnire istorică va avea loc ”în mai sau la începutul lui iunie”.
”Cred că va exista un mare respect reciproc şi sperăm că va exista un acord asupra denuclearizării” la această întâlnire, a declarat Trump.
”Sperăm că (noua) relaţie va fi diferită de ceea ce a fost timp de mulţi, mulţi ani”, a adăugat preşedintele american.
The Wall Street Journal (WSJ) a dezvăluit duminică faptul că Nordul le-a confirmat în mod direct Statelor Unite că este pregătit să negocieze cu privire la o dezarmare nucleară.
În staţii de metrou de la Phenian, numeroşi călători erau strânşi marţi în jurul chioşcurilor de ziare pentru a citi pe prima pagina a Rodong Sinmun, organul oficial al partidului, materialul KCNA, ilustrat cu o fotografie a lui Kim prezidând reuniunea Biroului Politic.
Înainte de deschiderea sesiunii anuale a Adunării Populare Supreme, ”Parlamentul” nord-coreean, neobişnuita relatare a reuniunii de luni ar putea să reprezinte o dorinţă a lui Kim Jong-un de a proiecta în străinătate imaginea unui sistem politic ”normal”, potrivit unui expert.
“Kim Jong-un a trecut de la un sistem de stat de urgenţă, dominat de armată, la un sistem normal, dominat de partid”, observă Yang Moo-jin, un profesor la Universitatea de Studii Nord-Coreene.
”Coreea de Nord aspiră la o îmbunătăţire a relaţiilor sale cu Sudul şi Statele Unite, pentru a înceta să fie un stat paria”.
Îmbunătăţirea relaţiilor în peninsulă, după doi ani marcaţi de trei teste nucleare nord-coreene şi zeci de teste de rachete balistice, a fost favorizată de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Pyeongchang, la care Nordul a participat.
După JO, Kim Jong-un şi-a făcut debutul diplomatic printr-o vizită-surpriză la Beijing – prima sa deplasare oficială în străinătate de când a preluat puterea la sfârşitul lui 2011.
Şeful diplomaţiei nord-coreene Ri Yong-ho, a sosit luni la Moscova, unde a fost primit de omologul său rus Serghei Lavrov. Ri a fost luna trecută în Suedia, care joacă rolul de intermediar între Washington şi Phenian.
Mulţi experţi se întreabă care sunt şansele de succes ale unui eventual summit între Trump şi Kom, doi lideri imprevizibili.
Asta cu atât mai mult cu cât întâlnirea va avea loc fără luni de lucrări de pregătire, care au loc în general înaintea acestui tip de summit.