Primele ajutoare promise de guvern cetățenilor din județele afectate de indunații au fost livrate. Este vorba despre materiale de primă necesitate, spun cei de la MAI, dar și nouă locuințe modulare.
Miniterul Afacerilor Interne a precizat că au ajuns în teren primele ajutoare promise de guvern locuitorilor din județele afectate de inundații. Este vorba despre materiale de primă necesitate care au fost livrate în Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.
“În cursul zilei de ieri, am finalizat o primă etapă a transportului ajutoarelor umanitare care s-au aprobat în şedinţa de Guvern pentru populaţia afectată de inundaţiile din judeţele Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Vâlcea. Distribuirea produselor s-a realizat cu mijloace auto puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, dar şi de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne,” a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.
În localitățile Scorţeni, Boldeşti – Scăieni, Gornet şi Predeal-Sărari din judeţul Prahova au fost transportate şi instalate 9 locuinţe modulare pentru ca persoanele evacuate să aibă unde locui până la renovarea locuinţelor lor.