Cucoș: Jandarmeria nu se înarmează. Încercăm să schimbăm echipamentele vechi

Vocea.biz / 03.04.2018
Cucoș: Jandarmeria nu se înarmează. Încercăm să schimbăm echipamentele vechi

Comandantul Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, a declarat marţi că instituţia încearcă de mulţi ani să schimbe echipamentele vechi, în acest sens fiind în derulare mai multe achiziţii pentru scuturi de protecţie, bocanci şi combinezoane, iar în curând vor fi semnate şi contractele pentru achiziţia de armament.

Cucoş a subliniat că, deşi se spune ironic că Jandarmeria se înarmează, ea încearcă, de fapt, „să schimbe un armament din 1974”, titrează News.ro.

“Jandarmeria Romonână nu a mai făcut achiziţii în ceea ce priveşte materialele de protecţie, mijloacele de mobilitate, care sunt deja foarte vechi şi uzate şi care necesită o urgentă înlocuire. E vorba de găsirea unor soluţii pentru achiziţia unor asemenea materiale, inclusiv pe SEAP au fost urcate anunţuri pentru achiziţia de echipamente de protecţie, armament, muniţie. Încercăm de foarte mulţi ani să acoperim acest deficit şi speranţele noastre se vor realiza, într-o formă sau alta, în cel mai scurt timp”, a declarat comandantul Jandrmeriei.

Sebastian Cucoş a adăugat că mai ales parcul auto este foarte vechi, astfel că maşinile vor fi schimbate etapizat, întâi maşinile mai vechi de 15 ani, apoi cele mai vechi de 10 ani, urmând ca în cinci ani să fie înlocuite toate.

“Am cheltui mai mult dacă am investi în maşinile uzate, decât să cumpărăm unele noi”, a precizat Cucoş.

Şeful Jandarmeriei a mai spus că unele achiziţii sunt deja în derulare, urmând să intre curând în dotarea jandarmilor scuturi de protecţie, combinezoane şi bocanci, iar în curând vor fi semnate şi contractele pentru armament.

“De foarte multe ori s-a pus în discuţie că >. Nu se înarmează Jandarmeria, ci încearcă să schimbe un armament din 1974. Sunt arme vechi, care trebuie schimbate, să trecem şi noi pe calibru NATO, să uniformizăm ceea ce înseamnă dotarea Jandarmeriei”, a subliniat Cucoş.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a spus, marţi, la manifestările de Ziua Jandarmeriei organizate în Parcul Carol, că există înţelegere şi preocupare pentru a acoperi cât mai repede nevoile jandarmilor, susţinând că sunt strategii şi achiziţii în derulare şi declarându-se convinsă că se vor găsi soluţii pentru acoperirea nevoilor. Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, la rândul său, că efectele soluţiilor pe care Guvernul le-a găsit pentru rezolvarea problemelor Jandarmeriei “se vor simţi în perioada următoare”.

Citește și...