CSM discută miercuri răspunsurile primite cu privire la protocoalele SRI

Vocea.biz / 02.04.2018
CSM discută miercuri răspunsurile primite cu privire la protocoalele SRI

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că în şedinţa de miercuri va examina răspunsurile primite de la instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele încheiate cu structurile de informaţii.

“Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că în şedinţa de miercuri, 4 aprilie 2018, Plenul Consiliului urmează să examineze răspunsurile transmise, la solicitarea acestuia, de către instituţiile din sistemul judiciar, cu privire la protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informaţii”, precizează luni CSM.

Consiliul reaminteşte că, în şedinţa Plenului din 20 martie 2018, s-a decis, printre altele, transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informaţii, începând cu data de 01.01.2005, titrează News.ro.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA.

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.

Protocolul stabileşte între obiective: valorificarea eficientă a capacităţilor specifice deţinute de cele două instituţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc externi şi interni Ia adresa securităţii naţionale, care pot genera sau favoriza săvârşirea infracţiunilor; punerea Ia dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor, precum şi asigurarea protecţiei acestora; efectuarea cu celeritate a demersurilor prevăzute de lege, pentru solicitarea şi obţinerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii; constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale; acordarea asistenţei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în ţară a corespondenţei oficiale; acordarea de către Serviciu, în conditiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele vizând faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată; crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi.

Conform documentului, schimbul de informaţii, date, documente şi materiale se efectuează de procurori şi ofiţeri anume desemnaţi, cu aprobarea conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet. În situaţii excepţionale, pentru valorificarea unor oportunităţi operative, schimbul de informaţii se poate face şi Ia nivelul de execuţie, cu încunoştinţarea, de îndată, a conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet.

Schimbul se realizează Ia sediul unităţilor centrale sau teritoriale ale Serviciului sau în locuri anume stabilite de şefii acestor unităţi şi conducătorii structurii/unităţii de Parchet (centrale sau teritoriale). În cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituţii, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părţi.

Protocolul prevede că se poate solicita Serviciului, prin unitatea specializată, respectiv prin direcţiile judeţene de informaţii, efectuarea unor verifiăari tehnice, cu privire Ia identitatea titularului postului telefonic propus a fi interceptat, starea de funcţiune a postului, precum şi Ia existenţa condiţiilor tehnice necesare ducerii Ia îndeplinire a prevederilor autorizaţiei. La solicitare, Serviciul va efectua verificări în evidenţele specifice a unor date apărute în procesul de realizare a interceptărilor efectuate în baza actelor de autorizare.

Documentul stabileşte că Serviciul va asigura înregistrarea comunicărilor sau convorbirilor rezultate din interceptare pe suporţi de date inseriaţi, puşi Ia dispoziţie de procuror, precum şi trimiterea acestora Parchetului sau parchetelor teritoriale. În vederea sprijinirii activităţilor specifice desfăşurate de Parchet sau parchetele teritoriale, Serviciul va asigura transcrierea comunicărilor sau convorbirilor considerate relevante în cauză.

Ulterior, la solicitarea scrisă a procurorului, Serviciul poate asigura redarea altor convorbiri, selectate din traficul înregistrat. Solicitarea trebuie să conţină numărul actului de autorizare, criteriul de interceptare (număr post telefonic, serie IMEI a terminalului mobil, adresa IP, frecevenţa radio), data şi ora efectuării convorbirii sau comunicării. Parchetul sau parchetele teritoriale pot solicita, în scris, Serviciului stabilirea istoricului poziţiei geografice şi caracteristicele tehnice (IMSI, I MEl) ale terminalului mobil, în condiţiile legii speciale.

Tags:
Citește și...