Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu circa 1% în martie

Vocea.biz / 02.04.2018
Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu circa 1% în martie

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) se situau la 31 martie la nivelul de 34,726 miliarde euro, cu 1% mai mici faţă de data de 28 februarie, când se ridicau la 35,073 miliarde euro.

”În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 485 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; ieşiri de 832 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, a informat BNR potrivit News.ro.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone.

În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,583 miliarde euro, se arată în datele BNR.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2018 au fost de 38,309 miliarde euro, faţă de 38,673 miliarde euro la 28 februarie 2018.

Plăţile scadente în luna aprilie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 1,416 miliarde euro.

Tags:
Citește și...