O fetiţă de patru ani din municipiul Arad a decedat, miercuri, într-un spital din Timişoara, din cauza complicaţiilor cauzate de virusul gripal de tip A, copila având afecţiuni preexistente, cea mai gravă dintre acestea fiind hidrocefalia, în timp ce nu era nici vaccinată, transmite News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz, a declarat pentru News.ro că fetiţa a fost adusă la spital în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie, în 21 martie, iar în 23 martie a fost transferată la Spitalul ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde a decedat ulterior.
”Fetiţa avea afecţiuni preexistente, între care cea mai gravă era hidrocefalia, care fusese operată. S-a suspectat virusul gripal sezonier, iar analizele de laborator au confirmat că a fost virusul de tip A. Din cauza complicaţiilor, fetiţa a decedat la spitalul din Timişoara, unde a suferit un stop-cardiorespirator”, a declarat Simina Roz.
Acesta este al şaptelea deces cauzat de gripă în judeţul Arad, însă primul în care este vorba de un copil, restul victimelor fiind pacienţi de peste 60 de ani.
În toate cazurile, gripa a cauza complicaţii din cauză că pacienţii aveau diverse afecţiuni cronice.
Niciunul dintre pacienţii care a avut gripă şi a decedat nu fusese vaccinat.
La nivel naţional, numărul deceselor a ajuns la 120.