H&M a raportat cel mai scăzut profit din ultimii 16 ani, în România vânzările au crescut cu 12%

Vocea.biz / 27.03.2018
H&M a raportat cel mai scăzut profit din ultimii 16 ani, în România vânzările au crescut cu 12%

Retailerul suedez de îmbrăcăminte Hennes&Mauritz (H&M) a raportat marţi cel mai scăzut profit din ultimii 16 ani pentru primul trimestru, din cauza stocului uriaş de haine nevândute, în valoare de peste 4 miliarde de dolari, dar vânzările au crescut în schimb în statele est-europene, inclusiv în România, şi în ţări precum Mexic şi India, transmite News.ro.

Profitul operaţional al H&M a scăzut cu 62% în primul trimestru fiscal încheiat în februarie, ratând estimările analiştilor, în urma unei creşteri a stocurilor la 17,6% din vânzările anuale.

Vânzările grupului H&M au scăzut cu 1% în primul trimestru, la 53,524 miliarde de coroane suedeze (5,25 miliarde de euro).

În România, H&M a realizat în primul trimestru vânzări în valoare de 594 de milioane de coroane suedeze (58,25 milioane de euro), în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, avans calculat atât în coroane suedeze cât şi în lei. La finalul lunii februarie, H&M avea 56 de magazine în România, potrivit comunicatului publicat marţi de companie.

Acţiunile H&M au scăzut marţi cu până la 3,8% după ce compania a avertizat că discount-urile vor fi mai mari în acest trimestru din cauza stocurilor.

”Semnalul de avertisment vine din nou din partea creşterii stocurilor”, a spus Chris Chaviaras, analist la Bloomberg Intelligence.

Estimările deja în scădere ale H&M pentru începutul acestui au fost amplificate de vremea neobişnuit de caldă înregistrată în Europa în ianuarie, care a fost urmată de un val de aer rece în februarie, evoluţii care au perturbat industria de retail. Acest fapt a obligat compania să reducă şi mai mult preţurile pentru a reduce stocurile.

Luna trecută, H&M a anticipat că vânzările în termeni comparabili vor scădea în acest an, urmând să revină la creştere în 2019.

”Multe dintre iniţiativele noastre aflate în curs dau rezultate bune, chiar dacă nu au fost implementate încă la scară suficient de mare pentru a avea un efect decisiv la nivelul rezultatelor generale. Grupul H&M va obţine rezultate ceva mai bune la nivelul anului 2018, comparativ cu anul anterior”, a afirmat directorul general Karl-Johan Persson în comunicat.

H&M a mai anunţat că a început vânzările online în India şi a lansat H&M pe plaforma Tmall grupului Alibaba, precizând că ambele proiecte au început bine.

Tags:
Citește și...