Raluca Prună, despre legile justiției: Ce ne mai poate salva? Vocile care nu tac și un președinte curajos

Vocea.biz / 27.03.2018
Raluca Prună, despre legile justiției: Ce ne mai poate salva? Vocile care nu tac și un președinte curajos

Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, critică dur modificările aduse legilor justiției și susține că nu există motive pentru care trebuie schimbate legile adoptate în 2004. Prună mai precizează și că modificările nu vor ajuta cu nimic condamnările pe care România le-a primit la CEDO și asta pentru că ele nu țineau de legile justiției, ci de subfinanțarea sistemului.

Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, oferă argumente pentru a contracara ceea ce numește ea propaganda partidelor aflate la guvernare. Prună precizează că nu există motive pentru care să fie operate modificări ale legilor justiției și demontează fiecare dintre argumentele apărute în spațiul public.

“Între timp propaganda lucrează. Minciuni spuse fără ezitare, de către soldații din linia întâi a luptei împotriva statului de drept. Adică acel stat care nu poate exista cu o justitie timorata, căreia i se pune calus la gura (vezi dispozițiile privind defăimarea) și i se amanetează preventiv veniturile (vezi dispozițiile neclare privind răspunderea – dincolo de neglijența gravă sau intenție),” scrie Raluca Prună pe pagina sa de socializare.

Fostul ministru spune că niciuna dintre legile care există în prezent nu a fost declarată neconstituțională, așa că parlamentarii nu au de ce să folosească drept argument aducerea în acord cu CCR a legilor justiției. În plus, subliniază Prună, condamnările la CEDO primite de România, țin de subfinanțarea sistemului, un lucru despre care actuala putere nu vorbește.

“Avem condamnări la CEDO. Propaganda nu specifica ce condamnări. Sa spunem noi: nu exista condamnări la CEDO care sa privească direct aceste legi. Poate indirect, pe durata nerezonabila a procesului, care țin însă de organizarea instantelor, de volumul uriaș de dosare, de condițiile precare din Instanțe – toate indemana executivului și a legislativului sa le rezolve, dar prefera sa țina sistemul judiciar subfinanțat de ani intregi. Știați ca cea mai mare parte a taxelor de timbru nu se întorc in sistemul judiciar ci merg direct la administrația locală? Despre asta alta data. Despre condamnări la CEDO, întrebați la agentul guvernamental la CEDO (la guvern, adică) pentru ce anume sunt cele mai multe condamnările ale Romaniei (condiții precare de detenție, rele tratamente – nimic in legătura cu vreuna din legile justitiei),” scrie fostul ministru.

Prună nu acceptă nici argumentele legate de existența unori erori judiciare.

“Trebuie reparate erorile judiciare. Si aici propaganda e evazivă. Nu știu sa existe nicio eroare judiciara, nici măcar una, din august 2004 de când a fost adoptat pachetul de legi ale justitiei pe care acum îl amputam,” argumentează Prună.

În ceea ce privește modul în care poate fi corectată situația, Prună spune că este necesară opoziția societății civile și acțiuni din partea unui președinte puternic.

“> ma întreabă multă lume. Numerele mari, vocile care nu tac și un președinte curajos. Care ar putea juca restul de mandat luptând pentru prezervarea justitiei din țara sa. Justitie care, sub mandatul domniei sale, a respins prin vocea a peste 4000 de magistrati acest experiment legislativ grav. Nu poate exista sprijin mai mare. Ceva ma face sa cred ca numai curajul președintelui poate mobiliza numerele mari,” spune fostul ministru al Justiției.

 

Citește și...