Capitala se află sub cod portocaliu de vreme severă. Se circulă în condiții de iarnă pe majoritatea străzilor, iar echipajele de deszăpezire cu greu mai fac față situației. Pompierii au fost solicitați să intervină la mai multe cazuri, după ce mai multe autoturisme au rămas înzăpezite.
UPDATE 12:12 Intervenție îngreunată pe DN4
Intervenția de pe DN4 este dificilă, precizează ISU București Ilfov. Coloane de mașini s-au format pe ambele sensuri de mers.
UPDATE 11:57 50-60 de mașini, blocate pe DN4
Aproximativ 50-60 de mașini au rămas blocate pe DN4, între București și Frumușani. Potrivit ISU București-Ilfov, printre pasagerii mașinilor se afla și o femeie gravidă care a fost preluată de un echipaj SMURD, cu medic.
La fața locului a fost deplasat și un utilaj pentru deszăpezire și un echipaj de poliție.
UPDATE 11:40 20 de mașini, blocate pe DN4, București-Frumușani
Aproximativ 20 de mașini sunt blocate pe DN4, între București și Frumușani. La fața locului au fost trimise două autospeciale SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială pentru victime multiple.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, într-una dintre mașini se află o garvidă iar pe aceeași secțiune de drum se află și un microbuz care a derapat și a ajuns în șanț, fără ca persoane să fie rănite.
S-a solicitat și sprijinul comunității Rescue 4×4 pentru tractarea automobilelor.
Intervenția va fi una de durată.
UPDATE 11:09 Un autocar cu 22 de copii a rămas blocat pe platoul din fața Academiei Militare
O autospecială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență și un utilaj al RATB au intervenit după ce un autocar în care se aflau 22 de copii a rămas blocat pe platoul din fața Academiei Militare. Copiii erau din Grecia și au fost preluați de firma de transport în comun, precizează Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.
Autocarul a fost deblocat.
La fața locului a fost trimis și un echipaj al Poliției Rutiere pentru fluidizarea traficului.
UPDATE 11:05 Autoturisme blocate în zona Ghermănești
Mai multe autoturisme au rămas blocate în zona localității Ghermănești, spre Snagov. O atuospecială a fost trimisă la fața locului dar până la sosirea ISU, conducătorii auto au reușit să se deblocheze din zăpadă. Șoferii au primit sprijin din partea comunității offroad Rescue 4×4.
Capitala se află sub avertizare cod portocaliu de ninsoare și viscol. Primarul general a luat decizia de a închide școlile pe parcursul zilei de vineri, iar 400 de utilaje de deszăpezire au fost mobilizate pentru intervenție.
Primarul General a precizat că intervenția a fost una dificilă din cauza viscolului.
În această dimineață, Primăria Capitalei a precizat că arterele principale au fost curăţate în proporţie de 30-40 la sută, în timp ce pe străzile secundare s-a acţionat cu plugul şi sunt practicabile. Tramvaiele 41 au fost blocat în zona Piaţa Presei, după ce un tramvai s-a defectat.
Potrivit municipalităţii, pe parcursul nopţii operatorii au împrăştiat material antiderapant şi au acţionat cu plugurile în zona rampelor, a pantelor, la poduri şi în staţiile RATB, precum şi pe arterele principale.