Ministerul Afacerilor Interne precizează că peste 13.500 de pompieri, polițiști și jandarmi au fost mobilizați în zonele aflate sub cod portocaliu de ninsori. De asemenea, s-a realizat o primă dislocare de echipaje cu mijloace tehnice din judeţele care nu se află sub avertizări.
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 13.500 de pompieri, polițiști și jandarmi pentru a putea face față situațiilor apărute în zonele aflate sub cod portocaliu și cod galben de vreme severă. Sute de mijloace de intervenție au fost mobilizate, iar din județele care nu se află sub atenționare au fost dislocate și primele mijloace tehnice. Este vorba despre șenilate, freze și autospeciale de tractare.
“Astfel, peste 13.500 de pompieri, jandarmi şi poliţişti sunt la datorie cu peste 5.800 de mijloace tehnice pentru a veni în sprijinul populaţiei. În funcţie de evoluţia vremii, nivelul de mobilizare poate fi ridicat astfel încât să se intervină cu operativitate în orice situaţie. […] De asemenea, s-a realizat o primă dislocare de echipaje cu mijloace tehnice din judeţele care nu se află sub avertizări, către cele unde se manifestă fenomenele meteorologice de vreme severă (5 autospeciale de tractare, 5 autoşenilate, 3 autofreze şi 3 autospeciale de transport personal şi victime multiple),” se arată într-un comunicat al MAI.
La acest moment, a fost închis preventiv şi se acţionează pentru deszăpezire tronsonul Bucureşti – Drajna al Autostrăzii A2.
Pe majoritatea drumurilor naţionale şi judeţene din zonele aflate sub avertizare circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, 8 drumuri judeţene fiind închise.
În ceea ce priveşte traficul maritim şi fluvial – Bara Sulina şi Porturile Midia şi Mangalia sunt închise, iar traficul fluvial se desfăşoară cu restricţie de viteză din cauza creşterii nivelului Fluviului Dunărea.
De asemenea, traficul cu feribotul prin PTF Turnu Măgurele este închis din cauza condiţiilor meteo, iar în PTF Bechet traficul este restricţionat pentru autovehiculele cu masă maximă admisă mai mică de 3,5t, acestea fiind redirecţionate prin PTF Calafat.