Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Vladimir Putin după ce acesta a câștigat alegerile prezidențiale. Președintele României și-a exprimat speranța că cele două țări vor colabora pe baze pragmatice și realiste.
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis omologului său de la Moscova un mesaj cu ocazia câștigării alegerilor prezidențiale. Șeful statului și-a exprimat speranța că cele două state vor continua dialogul constructiv și vor colabora pe baze pragmatice și realiste.
„Pe această cale, țin să vă asigur că rămân încrezător cu privire la beneficiile dezvoltării relațiilor dintre statele noastre pe baze pragmatice și predictibile, prin dialog constructiv și în conformitate cu principiile și normele de drept internațional.”, se arată în mesajul Președintelui României.
Mesajul președintelui țării vine după ce MAE a atras atenția că Bucureștiul nu recunoaște scrutinul organizat în Crimeea.
“Ministerul Afacerilor Externe reamintește că România nu recunoaște anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol de către Federația Rusă și, prin urmare, nu recunoaște organizarea de alegeri pe acest teritoriu, poziție împărtășită la nivelul UE și al statelor membre. MAE reafirmă și cu acest prilej sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în granițele sale recunoscute internațional,” se arăta într-un comunicat de presă al MAE, emis cu ocazia alegerilor din Rusia.
Propaganda rusă a sancționat poziția ministerului de Externe și a cerut demiterea lui Teodor Meleșcanu.
Vladimir Putin a fost reales președinte al Rusiei pentru următorii șase ani cu 76,6% din voturi. 67,4% dintre cetățeni s-au prezentat la urne într-un scrutin electoral care a fost criticat de ONG-urile care apără drepturile cetățenilor. Acuzații au fost aduse cu privire la votul multiplu, dar și la intimidarea contracandidaților și alegătorilor.